WORLD

Marile puteri europene fac scut în jurul Groenlandei. Declaraţie comună: Danemarca face parte din NATO

Marile puteri europene fac scut în jurul Groenlandei. Declaraţie comună Danemarca face parte din NATO
Sursă foto: Pixabay

Cei mai importanți lideri europeni fac scut în jurul Groenlandei într-o ”Declaraţie comună”. Își exprimă susținerea faţă de Danemarca împotriva revendicării Groenlandei a preşedintelui american Donald Trump.

Scut pentru a proteja Danemarca

Preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz, premierii italian Giorgia Meloni, polonez Donald Tusk, spaniol Pedro Sanchez şi britanic Keir Starmer transmit o ”Declaraţie comună” pentru a susține Danemarca împotriva revendicării Groenlandei.

Danemarcei şi Geoenlandei şi numai lor le revine să decidă în probleme legate de Danemarca şi Goenlanda”, declară liderii europeni.

Ei subliniază că regatul face ”parte” din NATO, la fel ca Statele Unite, legate la rândul lor de Copenhaga printr-un acord de apărare.

Regatul Danemarcei – inclusiv Groenlanda – face parte din NATO. Securitatea în Arctica trebuie, aşadar să fie asigurată în mod colectiv, în cooperare cu aliaţii NATO, inclusiv Statele Unite”, afirmă ei în această declaraţie, publicată de către Cancelaria germană.

Preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz, premierii italian Giorgia Meloni, polonez Donald Tusk, spaniol Pedro Sanchez, britanic Keir Starmer şi danez Mette Frederiksen cer ca aceasră cooperare să respecte ”principiile Chartei ONU, şi anume suveranitatea, integritatea teritorială şi inviolabilitatea frontierelor”.

Acestea sunt principii universale, iar noi le vom apăra neîncetat”, subliniază liderii acestor ţări europene.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele