Mesajul îngrijorător al emisarului lui Trump în Ucraina. Trimisul președintelui american pentru Ucraina, generalul Keith Kellog, a declarat că riscul de escaladare a războiului din Ucraina „a crescut foarte mult” după ce forțele ucrainene au folosit drone pentru a lovi bombardiere cu capacitate nucleară la mai multe baze aeriene din interiorul Rusiei.
Ucraina a declarat că a atacat în weekend aerodromuri din Siberia și din nordul îndepărtat al Rusiei, lovind ținte aflate la o distanță de până la 4 300 km de liniile de front ale conflictului.
„Oamenii trebuie să înțeleagă în spațiul securității naționale: atunci când ataci o parte a sistemului național de supraviețuire al unui adversar, care este triada sa, triada nucleară, înseamnă că nivelul tău de risc crește pentru că nu știi ce va face cealaltă parte. Nu ești sigur„.
Rusia și Statele Unite dețin împreună aproximativ 88% din toate armele nucleare.
Fiecare putere are trei modalități principale de a ataca cu focoase nucleare, cunoscute sub numele de triada nucleară: bombardierele strategice, rachetele balistice intercontinentale lansate de pe uscat și rachetele balistice lansate de pe submarine.
Kellogg a declarat că daunele produse bombardierelor rusești în weekend au fost mai puțin importante decât impactul psihologic asupra Rusiei și că a fost îngrijorat în special de rapoartele neconfirmate privind un atac ucrainean asupra unei baze navale din nordul Rusiei.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat marți că Trump nu a fost informat în prealabil despre atacurile dronelor ucrainene asupra bombardierelor rusești.
Rusia și Ucraina au purtat discuții luni la Istanbul, dar au făcut puține progrese în vederea încheierii războiului care a făcut ravagii de când Moscova a trimis zeci de mii de soldați în Ucraina în urmă cu mai bine de trei ani.
Kellogg a declarat că Ucraina a venit cu o ”poziție foarte rezonabilă”, dar Rusia a venit cu o ”poziție foarte maximalistă”, și că scopul acum este de a ”încerca să se facă o punte de legătură”.