După câteva zile în care ne-am putut bucura de soare, urmează un nou val de frig în cea mai mare parte a țării. Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie anunță o nouă prognoză meteo pentru finalul de săptămână. Sunt așteptate ninsori în zonele montane și ploi în restul teritoriului.
Vremea va fi caldă pentru această dată. Ziua, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și pe arii restrânse ploi slabe în Maramureș, nordul Crișanei și în nord-vestul Transilvaniei, iar în Dobrogea și Moldova, trecător va fi burniță sau ploaie slabă asociată cu norii stratiformi. Noaptea, nebulozitatea se va accentua în special în jumătatea de vest a țării, unde va ploua mai ales sub formă de aversă și vor fi posibile descărcări electrice, iar pe arii restrânse îndeosebi în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15-25 l/mp.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în regiunile vestice, precum și în zona montană înaltă, cu viteze mai mari pe parcursul nopții (în general 45-60 km/h în zonele joase și de peste 70-90 km/h pe creste), iar local și temporar și în est, sud-est și pe arii restrânse în centru. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 și 25 de grade, iar cele minime se vor situa în general între 5 și 14 grade. Dimineața și noaptea, local în est și sud-est și izolat în sud și centru va fi ceață.
În București, ANM anunță că vremea va fi caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, dar dimineața și noaptea va fi ceață sau nebulozitate stratiformă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 22-23 de grade, iar cea minimă de 8-10 grade.
Vremea se va răci în vestul, centrul și nordul țării unde valorile termice se vor apropia de normele perioadei, iar în celelalte regiuni va fi în continuare mai cald decât în mod obișnuit. Cerul va avea înnorări și vor fi averse, la începutul zilei în Oltenia, Transilvania, Maramureș și în restrângere ca arie și în Banat și Crișana, iar după-amiaza în Moldova, Muntenia și Dobrogea.
Seara și noaptea, ploile se vor semnala doar pe arii restrânse, însă la altitudini mari la munte vor fi și ninsori sau lapoviță. Pe alocuri, îndeosebi în zonele de deal și de munte se vor înregistra cantități de apă de 15-25 l/mp și izolat, cu precădere în extremitatea de sud și sud-est, vor fi descărcări electrice.
Vântul va avea intensificări la munte, cu rafale de peste 80-90 km/h pe creste, iar pe timpul zilei temporar și în celelalte zone (cu viteze în general de 45-55 km/h și local de peste 60-65 km/h, îndeosebi în vest, centru și sud-est). Temperaturile maxime se vor încadra în general între 13 și 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 și 12 grade. În orele dimineții va fi ceață pe areale restrânse îndeosebi în estul și sud-estul teritoriului, iar noaptea izolat, mai ales în centru.