Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, va semna marți 4 iunie, contractele de finanțare pentru Magistrala Metrorex Gara de Nord – 1 Mai – Aeroport Otopeni și prelungirea liniei de metrou M4 Gara de Nord – Gara Progresul.
Valoarea totală a celor două proiecte însumează 22 miliarde de lei. Pentru finanțarea proiectului Metrorex „Magistrala M6 București, tronsonul 1 Mai – Tokyo, un coridor cu șase stații și o lungime de 6,6 kilometri, ministerul Transporturilor va plăti aproximativ 9,93 miliarde de lei.
Asocierea de firme Alsim Alarko-Makyol va lucra pentru realizarea celor șase stații Metrorex, termenul estimat pentru lucrările de forare este august-septembrie. Autorizația de construcție emisă în decembrie 2023 are termen de execuție a lucrărilor de 39 de luni.
Pentru a doua secțiune, aferentă tronsonului Baneasa-Aeroport Otopeni, constructorul Gulemark (Turcia) trebuie să finalizeze lucrările în toamna acestui an. Compania de stat Metrorex estimează că pentru sectorul M6 Gara de Nord-Otopeni va fi gata în 2027, cu mențiunea că încă nu a fost lansată licitația pentru finisaje, arhitectură și instalații.

Contractul de finanțare pentru proiectul „Extinderea rețelei de metrou Magistrala 4 de metrou, Secțiunea Gara de Nord – Gara Progresul” are o valoare totală de 12,97 miliarde lei. Luni, 3 iunie, Administrația Sectorului 4 a anunțat obținerea unei finanțări nerambursabile de 2,5 miliarde euro pentru extinderea magistralei de metrou M4, Gara de Nord – Gara Progresul.
Urmează ca marți, 4 iunie, Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, împreună cu senatoarea de Ilfov, Gabriela Firea și directorul Metrorex SA., Marian Miclăuș vor semna contractul de finanțare. Finanțarea de 2,5 miliarde de euro provine din fonduri europene prin „Programul Transport” al Uniunii Europene 2021-2027.

În primă fază, finanțarea de 300 de milioane de euro proiectul de prelungire M4 Gara de Nord- Filaret în a fost inclus în PNRR, dar, ca urmare a întârzierilor, finanțarea de 300 de milioane de euro a fost redirecționată spre M6, pentru construcția primelor șase stații de pe magistrala Gara de Nord-Băneasa.