Mihaela Geoană (59 de ani), trebuie să recunoaștem, îndeplinește fiecare atribut al statutului de DOAMNĂ.
Este elegantă, atât la vorbă, cât și la port, ca și soție de politician, personaj extrem de important pentru societatea românească, și-a construit o activitate solidă în zona educației, domnia sa fiind președinta Fundației Renașterea care are misiunea de a ajuta populația să conștientizeze importanţa adoptării unui stil de viață sănătos și de promovare a educației pentru sănătate, de consolidare a responsabilităţii civice în România.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Mircea Geoană, noi reacții despre Armata Federaţiei Ruse: Este în continuare o armată de tip post-sovietic
Absolventă a Institutului de Arhitectură Ion Mincu, dinainte să devină doamna Geoană, a făcut doi ani de stagiatură și s-a ocupat de amenajări interioare. După mariajul cu politicianul, a plecat în Franța, unde a profesat pentru o perioadă scurtă de timp.

Soția secretarului NATO s-a făcut remarcată în viața publică datorită actelor sale caritabile, implicării sale în diferite proiecte care au ajutat femei bolnave de cancer, dar și din alte stadii de boală, diferite afecțiuni, mizând pe dezvoltarea umană și ajutând acolo unde a putut să intervină.
În plus, doamna își susține din umbră domnul, de ani de zile, însă nu uită să se preocupe și de imaginea domniei sale, iar într-un astfel de moment au fotografiat-o paparazzi mediaflux.ro, zilele trecute.
Mihaela Geoană, îmbrăcată într-o rochie neagră care-i acoperea elegant trupul și accesorizată cu o geantă Hermes, o alegere absolut inspirată pentru o doamnă cu maturitate și posibilitate financiară, a fost „ochită” de fotoreporteri fix în momentul în care intra într-una dintre primele clinici de remodelare corporală deschise în București.

Doamna, soția celui de-al doilea om în NATO, intră în locație, se duce direct să-și pună cipicii speciali de interior, pentru ca apoi să se oprească la recepție și să-și ducă la bun sfârșit tratamentele programate. Felul atât de natural pe care îl are Mihaela Geoană în a interacționa cu vibe-ul clinicii ne ajută, lesne, să concluzionăm că face des vizite în acest loc.
Mihaela Geoană își poartă cu grație anii, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere psihic, iar acest lucru se „hrănește” din intimitate.

„Acasă, în mediul nostru intim, avem prieteni cu care ieșim, mergem la aniversări, avem evenimentele noastre de familie, de multe ori sunt în patru. Am fost foarte apropiați de părinți, acum doar de tatăl meu, cel care a rămas. De altfel, ținem o legătură strânsă și cu fratele meu.”, povestea doamna Geoană într-un interviu acum ceva timp.