Mihai Morar a intrat în vacanță, iar sezonului de radio proaspăt încheiat îi servește una caldă, dar și una rece. Pe de o parte a încheiat pe plus din punctul de vedere al audiențelor, aceasta ar fi calda, iar la capitolul rece, observăm lesne că omul de radio s-a îndepărtat categoric de forma fizică de invidiat la care ajunsese în pandemie.
Martie 2020 l-a găsit pe realizatorul podcastului „Fain & Simplu” într-o formă fizică de invidiat, atunci povestea că grație unui stil de viață echilibrat între alimentație sănătoasă și activitate fizică constantă a reușit să slăbească până la 15 kilograme. Apoi, în pandemie a consolidat tot ce obținuse.
„Am un regim alimentar echilibrat. Mănânc de toate: carne, carbohidrați, legume. Părerea mea este că dietele nu ar trebui să fie ținute din cărți, deoarece programul fiecărei persoane diferă. De exemplu, seara am arderile mai mari pentru că termin programul de lucru la ora 22:00. Așa că mai mănânc câte ceva, cum ar fi brânză sau mere. Nu sunt bolnav, nu am ținut diete minune, nu m-am înfometat, nu mi-am pus viața sau sănătatea în pericol. E, pur și simplu, noua mea viață. Cu sau fără 15 kilograme în minus. E mai puțin important. Ceea ce contează e că mă simt din ce în ce mai „eu”… pe exterior, dar mai ales pe interior”, explica Mihai Morar, conform spynews.ro, în timp ce completa că face sport de 3, 4 ori pe săptămână.
De asemenea, cei care îi urmăresc cunosc noțiunea de ZILNIC, care s-a născut datorită obiceiului lui de alerga, în fiecare dimineață, la 5, cu sau fără companie, indiferent de sezon și de vreme.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: George Buhnici se perpelește la soare, precum celulita la mare, din cauza soției. Ce-i face zilnic Lorena, nevasta „cu corp de minoră” | EXCLUSIV VIDEO PAPARAZZI
În ciuda faptului că încearcă să păstreze această rutină a alergării în „creierii” dimineții, deși parcă cu o frecvență mai redusă decât înainte, efectele pandemiei și, probabil, un dezechilibru la nivel de program, realitatea îl găsește pe omul de radio cu un surplus ponderal evident, „fotografiat” la gram de paparazzi mediaflux.ro.
Zilele trecute Mihai Morar a fost imortalizat fix în momentul în care ieșea dintr-o terasă cu „stare” din zona de nord și purcedea către o nouă obligație a zilei. Și din față, dar și din spate, kilogramele câștigate se văd, semn că rezoluția pe care a exprimat-o pe social media la începutul anului nu a fost încă dusă la bun sfârșit.
„Rezoluția mea pentru 2022: să mă întorc la cea mai bună formă fizică a mea, pe care am avut-o în cea mai grea perioadă a lumii în care trăim. Nu am postat niciodata această fotografie. Ea are importanță doar acum, doar pentru mine. Ca să știu că se poate.Asta era forma mea din “carantină”. Pentru că atunci am avut ceva esențial: disciplină. Așa că, las poza asta aici, în ultima zi de vacanță.
Iar de mâine mă apuc de trebă. De toate treburile. Dar, în primul rând, de treaba mea. Și, da, e mai mult decât a pune o ReZUluție pe hârtie. Cel mai mult e despre “a manifesta”. Și “a manifesta” începe cu gândul ăsta: se poate!.”, povestea Mihai Morar în dreptul fotografie care-l înfățișa, de departe, în cea mai bună forma a lui.