BUSINESS

Minele din Valea Jiului au crescut producţia. Sunt extrase peste 1.000 de tone pe zi

Minele din Valea Jiului au crescut producţia. Sunt extrase peste 1.000 de tone pe zi

Minele din Valea Jiului au crescut producția în ultimele zile. Acestea produc circa 1.000 de tone de cărbune pe zi, creşterea producţiei fiind accelerată în contextul necesarului mare de energie din aceste zile şi al încercării de a diminua dependenţa de gazul rusesc.

”Faţă de perioada în care aveam 600-700 de tone pe zi, acum am reuşit să dăm 1.000-1.100 de tone pe zi şi sper ca în perioada următoare să reuşim să dăm şi mai mult. Sunt patru mine în Valea Jiului, Lonea, Vulcan, Livezeni, Lupeni, şi toate funcţionează în acest moment”, a declarat administratorul CEH, Cristian Roşu, scrie Agerpres.

Cantitatea de cărbune extras din Valea Jiului asigură acum funcţionarea Termocentralei Paroşeni timp de trei zile pe săptămână.

Minele din Valea Jiului au crescut producţia. Paroșeni lucrează, încă nu s-a discutat despre Mintia

Cristian Roşu a prezentat situaţia CEH în cadrul unei întâlniri care a avut loc, marţi, la Guvern, pe tema creşterii independenţei energetice, însă, deocamdată, nu s-a discutat despre o eventuală redeschidere a termocentralei Mintia, scrie Adevarul.

„Discuţiile au avut, în general, ca punct principal producerea de energie. Strict legat de CEH am discutat despre problemele prin care trece Complexul, tot ceea ce înseamnă funcţionarea acestuia, în momentul de faţă. Am prezentat domnului prim-ministru situaţia în care ne aflăm şi cum ne descurcăm, în continuare. Nu am abordat alte subiecte, nu au fost pe ordinea de zi deschiderea Mintiei sau altceva. Am înţeles că vor fi şi alte discuţii”, a arătat administratorul special al CEH, potrivit Agerpres.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele