Oana Ţoiu a prezentat, luni, într-o conferinţă de presă, cele mai noi informaţii în legătură cu situaţia din Orientul Mijlociu. Oficialul spune că spaţiul aerian din Iordania va fi închis începând de luni, de la ora 18 şi până marţi, la ora 9, dar şi că este funcţională trecerea terestră dintre Qatar şi Arabia Saudită.
Ministrul de Externe a precizat că spaţiul aerian iordanian va fi închis în această noapte.
”În ceea ce priveşte Iordania, la 12.20 astăzi, Comisia pentru Aviaţie Civilă din Iordania a luat decizia să închidă spaţiul aerian iordanian între 6 după-amiaza şi 9 dimineaţa şi o să operaţionalizeze această decizie. Rămâne însă parţial deschis spaţiul aerian în celelalte intervale. În ceea ce priveşte trecerea dinspre Qatar spre Arabia Saudită, în acest moment este funcţională trecerea terestră. De asemenea sistemul de vize este funcţional în sistem online şi în sistemul offline la trecerea punctelor de frontieră”, a mai declarat Oana Ţoiu.
Oana Țoiu a afirmat că până în prezent nu există nicio informaţie privind cetăţeni români răniţi în urma conflictului din Orientul Mijlociu.
Luni vor avea loc o şedinţă a operatorilor de transport, convocată de Ministerul Transporturilor cu MAE şi una cu agenţiile de voiaj, convocată de Ministerul Economiei. Ministrul a anunţat şi lansarea unui canal de WhatsApp destinat cetăţenilor români din Orientul Mijlociu.
”Până la acest moment nu avem nicio informaţie privind cetăţenii români care să fie răniţi. Pe de altă parte, recunoaştem nivelul crescut de anxietate şi de îngrijorare. Este justificat, situaţia în regiune escaladează şi continuăm coordonarea la nivelul autorităţilor din România, precum şi îmbunătăţirea coordonării cu agenţiile de voial şi operatorii de turism şi liniile aeriene pentru a putea să asigurăm cetăţenilor românii asistenţa care le este necesară”, a afirmat Oana Ţoiu.
Ea a precizat că recomandă cetăţenilor români să urmărească informaţiile oficiale ale autorităţilor din ţara în care se află.
”Menţinem recomandarea principală care este aceea de a urmări informaţiile oficiale şi ale autorităţilor din ţara în care se află în acest moment cetăţenii României, sigur cu excepţia cetăţenilor din Iran, care ţin întotdeauna legătura direct cu misiunea noastră, pentru că prioritatea principală rămâne menţinerea siguranţei cetăţenilor noştri”, a mai declarat ministrul de Externe.
Oana Ţoiu a mai anunţat că un grup de cetăţeni români a avut asistenţă din partea agenţiilor de voiaj cu care au plecat din ţară.
”Menţionăm că astăzi există un grup de cetăţeni români care prin sprijinul agenţiilor dumnealor de voiaj au avut asistenţă atât pe teritoriul terestru, cât şi din perspectiva existenţei unui zbor prin compania Tarom. Am fost alături de ei prin personalul consular. Zborul nu a putut decola aseară deoarece au fost depăşite orele în care pilotul ar fi putut zbura, dar vor fi cele două zboruri realizate pe parcursul zilei şi nopţii de astăzi”, a explicat Oana Ţoiu.
Ea a precizat că în cursul acestei zile vor avea loc o şedinţă a operatorilor de transport, convocată de Ministerul Transporturilor cu Ministerul Afacerilor Externe şi una cu agenţiile de voiaj, care avea loc la Ministerul Economiei.
Oana Ţoiu a anunţat şi lansarea unui canal de WhatsApp pentru românii din Orientul Mijlociu.
”De asemenea, o informaţie importantă este lansarea canalului de WhatsApp unde vom prelua informaţiile oficiale de la nivelul misiunilor diplomatice, informaţiile oficiale centralizate ale Ministerului Afacerilor Externe. Am decis să lansăm astăzi şi un canal de WhatsApp disponibil cetăţenilor români din Orientul Mijlociu pentru a putea să asigurăm acces mai facil la informaţii. Avem această rugăminte în momentul în care publicăm link-ul la canalul de WhatsApp rugămintea este pentru cetăţenii români care nu sunt în Orientul Mijlociu să nu acceseze această resursă. Ea este dedicată cetăţenilor din Orientul Mijlociu să fie comunicată prioritar prin canalele dedicate acestor comunităţi”, a mai afirmat Oana Ţoiu.
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a afirmat lunică au fost primite sesizări de la cetăţeni români care au zboruri anulate din cauza perturbării programului internaţional de zbor şi care se află în special în Indonezia, Cambogia şi Thailanda. Ei au fost sfătuiţi să contacteze consulatele României din acele ţări pentru a fi ajutaţi în situaţiile în care le expiră vizele şi pentru a nu plăti amenzi, deoarece au rămas blocaţi în acele zone fără voia lor.
”Dincolo de Orientul Mijlociu în acest moment avem mai multe sesizări ale cetăţenilor români din mai multe ţări din lume, cetăţeni români care au zborurile anulate, dat fiind perturbarea programului internaţional de zbor, în special în Indonezia, Cambogia şi Thailanda. Şi în aceste ţări rugăm cetăţenii să contacteze consulatele sau să se înscrie pe e-consulat.ro pentru că facilităm în relaţie cu autorităţile din ţările respective situaţiile în care numărul de zile de şedere, vizele de turism, accesul pe teritoriu are o durată care depăşeşte durata anterior planificată”, a afirmat Oana Ţoiu.
Ea a menţionat că se aşteaptă să găsească înţelegere la autorităţile din ţările respective.
Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a afirmat că în Emiratele Arabe Unite sunt 14.000 de cetăţeni români şi a precizat că există un număr relativ mic de cazuri de urgenţă extremă. Ţoiu a mai declarat că recomandarea autorităţilor din Emiratele Arabe Unite este ca cetăţenii români să rămână şi în cursul zile de marţi în spaţiile de cazare unde se află.
”În acest moment, din informaţii verificate şi cu autorităţile emirateze, avem un număr de 14.000 de cetăţeni în Emiratele Arabe Unite. Dintre aceşti 14.000 de cetăţeni, avem un număr relativ mic de cazuri de urgenţă extremă. Folosesc această diferenţiere pentru că este justificat ca fiecare cetăţean să simtă că este într-o situaţie dificilă. În schimb, estimarea autorităţilor emirateze în acest moment este că păstrarea astăzi, mâine, până la informaţii noi, a locului actual de reşedinţă, a locului actual în care se află cetăţenii români, în hotelurile în care se află fiecare dintre ei, este varianta recomandată” ,a declarat Oana Ţoiu, luni, într-o conferinţă de presă.
Ea a precizat că în Emiratele Arabe Unite au fost peste 700 de atacuri aeriene, aproape toate fiind oprite cu succes.
”Au avut într-adevăr atacuri aeriene. Ministrul (n.r. de Externe din EAU) menţiona peste 700 de drone, peste 700 de atacuri aeriene care au fost în spaţiul lor aerian. Au fost toate oprite cu succes, aproape toate oprite cu succes. Se bazează pe propria capacitate, însă este foarte clar şi din perspectiva dumnealor că scopul principal comun în perioada următoare este oprirea atacurilor din regiune şi aici cooperăm şi la nivel european şi cu partenerii transatlantici pentru a creşte şi la nivelul pachetelor de sancţiuni şi a condamnării internaţionale presiunea asupra Iranului să oprească aceste atacuri asupra statelor din regiune”, a afirmat ministrul de Externe.
Oana Ţoiu consideră că numărul românilor care vor să plece din Emiratele Arabe Unite este mai mare decât al celor înscrişi la nivel consular. Oficialul a prezentat şi situaţia românilor din Israel, menţionând că cei mai mulţi dintre aceştia – 140 se află în Ierusalim, 39 sunt în Tel Aviv, 38 sunt în grupul de pelereni din Betleem, 11 la Haifa. De asemenea, mai sunt cetăţeni români şi în alte localităţi din Israel.
”Aceştia sunt cetăţenii care s-au înregistrat la misiunea diplomatică. Mai avem un număr de cetăţeni adiţional cu dublă cetăţenie care au şi statutul de rezident sau familie în Israel în acest moment”, a subliniat ministrul de Externe.