Ministrul Muncii, Florin Manole, le transmite angajaţilor care sunt forţaţi să presteze ore suplimentare neplătite să nu accepte situaţia şi să se adreseze Inspectoratelor Teritoriale de Muncă.
„Este un mesaj pe care vreau să-l dau către toţi angajaţii, de la stat sau de la privat, mai tineri, mai calificaţi, mai puţin calificaţi, de orice fel: plângeţi-vă, mergeţi la ITM-uri! Sigur că ITM-ul are problemele lui, dar scrieţi-i, faceţi tot ce se poate”, i-a îndemnat ministrul Muncii pe salariaţi.
El a explicat, la Antena 3, că, înainte de 2018, legislaţia prevedea amendă de 300 de lei pentru forţarea angajaţilor să presteze muncă suplimentară neplătită, indiferent de numărul de angajaţi.
După reclamaţiile privind „abuzuri recurente” la şantierul Damen Mangalia, a spus ministrul, angajatorul plăteşte 300 de lei pentru fiecare salariat pe care îl obligă să presteze ore suplimentare.
Ministrul a amintit că, prin implementarea unei reglementări europene, a fost modificată şi legislaţia privind hărţuirea la locul de muncă.
„Nu vă imaginaţi câte sute de mesaje am primit de la oameni care au văzut în modificarea asta legislativă o speranţă, mai ales în corporaţii”, a adăugat ministrul.
El a subliniat că nu toţi angajatorii sunt la fel, arătând că sunt şi „foarte multe companii serioase în România”.
Ministrul Muncii, Florin Manole, anunţă că, în discuţiile unu la unu pe care le are cu patronatele şi sindicatele înainte de reuniunea din Consiliul Naţional Tripartit în care se va analiza cuantumul salariului minim, a primit o propunere care vizează trecerea unor contribuţii de la angajat la angajator şi o alta conform căreia taxele pe salariu să scadă, ceea ce ar duce la majorarea veniturilor şi pentru salariat şi pentru angajator.
Florin Manole a anunţat că, înainte de a merge pentru discuţii în Consiliul Naţional Tripartit, luna aceasta, a început deja discuţiile cu fiecare patronat şi cu fiecare dintre sindicate.
„Sunt, într-adevăr, scenarii maximaliste ca propunere din partea unora, dar sunt şi scenarii mai puţin obişnuite pentru discuţiile din ultimii ani. De exemplu, IMM România ne-a propus astăzi, că azi dimineaţă am avut discuţie cu ei, să evaluăm o scădere de taxare pe salariul minim, care să însemne mai puţină povară pentru companii şi mai mulţi bani net pentru salariat. Deocamdată suntem în situaţia de a primi toate propunerile şi de la sindicate şi de la patronate. Sunt sindicate care… domnul Hosu a revenit cu ideea justificată de a trece din contribuţii de la angajat la angajator. Sunt tot felul de scenarii. Ele toate trebuie ascultate, trebuie discutate în Consiliul Naţional Tripartit”, a afirmat Florin Manole, la Antena 3, miercuri seară.
Ministrul a spus că susţine „orice scenariu care duce la creşterea puterii de cumpărare a cetăţeanului”.
Manole a arătat că, în urma discuţiilor cu patronate, camere de comerţ, investitori, a constatat că „toată lumea a spus că pierderea de competitivitate pe care o are economia românească astăzi nu vine neapărat din creşterea costului cu forţa de muncă, ci în primul rând din creşterea costului cu energia”.