Dezvăluire de ultimă oră. Mircea Geoană, candidat la alegerile prezidențiale din partea PSD! Secretarul general adjunct al NATO a relatat, luni seara, la Digi24, că Marcel Ciolacu și liderii PSD s-au dus la el „în birou” să îi propună să candideze la Președinția României susținut de PSD.
Mircea Geoană a dezvăluit luni seara la Jurnalul de Seară, la Digi24, că Marcel Ciolacu și liderii social-democrați s-au dus la el „în birou” să îi propună să candideze la Președinția României susținut de PSD.
Marți, premierul Marcel Ciolacu a venit cu o reacție și a ironizat afirmațiile secretarului general adjunct al NATO.
„După ce i-am cerut lui domnu’ Mircea Geoană (să candideze la președinție din partea PSD n.r.), am plecat și am sunat-o pe doamna Șoșoacă și i-am propus să fie premier.”, le-a răspuns Ciolacu jurnaliștilor.
Marcel Ciolacu a mai spus și că în acest moment nu știe dacă va fi candidatul PSD la funcția supremă în stat:
„În acest moment, vă spun cu toată sinceritatea că nici măcar nu m-am gândit să fiu candidat. Ce vă pot spune cu certitudine, cu inimă de pesedist de această dată, de membru fondator de peste 30 de ani, este că niciodată PSD-ul și eu personal nu o să propun, dar nici măcar nu o să-mi treacă prin cap, să susțin un independent din partea partidului.”, a explicat Ciolacu.
„Se întâmplă ceva cu ei și evident că aud și eu și privesc declarațiile. E o anumită nervozitate, un început de iritare. E o vorbă românească: „De ce ți-e frică nu scapi”. Și apropo de cine dă telefon cui. Eu am avut discuții cu ei, au venit la mine în birou, inclusiv Marcel Ciolacu, să-mi propună să candidez independent susținut de PSD, pentru un calcul foarte simplu, pentru că voturile PSD la alegerile prezidențiale, unde vin patru milioane în plus față de cele obișnuite, nu-s suficiente să câștigi președinția României. Că dânșii au numărul meu sau nu, eu am și număr belgian și românesc, nu văd o problemă. E decizia lor ce vor să facă, e decizia mea ce vreau să fac”, a declarat Mircea Geoană.
Replica secretarului general NATO vine după ce, la sfârșitul lui ianuarie, liderul PSD Marcel Ciolacu a afirmat, întrebat despre invitaţia lui Mircea Geoană la o competiţie în partid pentru alegerile prezidenţiale că în cazul în care acesta doreşte acest lucru, atunci să vină să îl caute şi a adăugat că are acelaşi număr de telefon.
Mircea Geoană a mai declarat, în această seară, că a fost dat afară dintr-un partid pe care l-a slujit cu bună credință.
„Am fost dată afară dintr-un partid pe care l-am slujit cu bună credință, poate un șut undeva e un pas înainte”, a mai spus Geoană.
Întrebat dacă vrea să candideze la alegerile prezidențiale de anul acesta, Mircea Geoană a evitat un răspuns și a explicat că „are la NATO de terminat un job important și este hotărât să-și ducă misiunea în condiții foarte bune, ca până acum”.
„Am la NATO de terminat un job important și sunt hotărât să-mi duc misiunea în condiții foarte bune, ca până acum. Se apropie un moment care pentru mine e un moment politic sentimental și foarte personal, summitul de la Washington. Mai vedem, există opțiune politică, în viața privată, neguvernamentală. După un astfel de job nu duc lipsă de oferte, dar mă gândesc și la interesul meu și al familiei mele, mă gândesc și la interesul țării, mă preocupă ce se întâmplă în România, am slujit țara toată viața și dacă va fi o șansă s-o fac direct sau indirect o voi face”, a mai spus Mircea Geoană.
Întrebat despre sondajele cele mai recente, în care se află pe primul loc la prezidențiale, Geoană a răspuns că „este măgulit că atât de mulți români au încredere în ceea ce a făcut”.
„ E rezultatul unei cariere, unei vieți publice bogate. Am avut momente foarte grele, cred că a ajutat detoxul de la politica militantă, jobul de la NATO, dar lumea vede în mine un om perseverent, care nu se dă bătut, precum pasărea Phoenix care găsește energie să meargă mai departe”, a mai spus el.
De asemenea, a mai explicat că în ziua de astăzi rolul preeșdintelui e mai mare, pentru că începe un nou ciclu geopolitic, geoeconomic, geotehnologic, geocibernetic.
”Nu mă bate gândul să candidez independent. Cred că vom avea în cursa prezidențială un candidat al unuia sau mai multor patide tradiționale și un candidat independent, unul al partidelor, altul al poporului. Azi ne îndreptăm către o confruntare care sper să fie corectă, democratică, fără interferențe din exterior”, a conchis Mircea Geoană, la Digi24.