Mircea Geoană, Secretar Adjunct NATO, a participat la o întâlnire cu reprezentanţii diasporei româneşti din SUA, în cadrul unei dezbateri în format hibrid, având ca temă „Parteneriatul Strategic România – SUA: Perspective, Ambiţii, Orizont 2030”.
Dezbaterea este organizată de Proiectul Romania 2030 şi New Economy Trust (NET), în parteneriat cu ‘Romanians of DC’ şi Federaţia Organizaţiilor Româno-Americane (FORA).
Oficialul a vorbit în cadrul conferinței despre faptul că România, astăzi, a ajuns la o maturitate politică și socială și că a venit momentul ca lumea întreagă să înțeleagă că țara noastră nu mai este într-o „ligă inferioară”.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Mircea Geoană, despre evoluția războiului din Ucraina, în direct, în emisiunea The Situation Room With Wolf Blitzer, de la CNN
M-am bucurat să pot vorbi în cadrul conferinței „Parteneriatul Strategic România – SUA: Perspective, Ambiţii, Orizont 2030”, realizată de Proiectul Romania 2030 şi New Economy Trust (NET), în parteneriat cu ‘Romanians of DC’ şi Federaţia Organizaţiilor Româno-Americane (FORA)., despre o temă din ce în ce mai sensibilă.
În România, a început să apară un sentiment că suntem cetățeni de mâna a doua și că nu suntem respectați. Și acest sentiment are o doză de adevăr.
CITEȘTE MAI MULTE: Dietă fără gluten. Care sunt indicațiile alimentare pentru persoanele care au intoleranță la gluten
Cred, totodată, că acum, dacă tot se schimbă centrul de greutate în Europa, e momentul să intrăm într-o renegociere constructivă.
Să arătăm că avem maturitate politică și socială și să demonstrăm că nu suntem dintr-o „ligă inferioară”. Nu există niciun motiv ca cineva să considere asta.