NEWS

Misterul crucilor gigant apărute pe un drum din România. Nimeni nu știe cum au apărut

Misterul crucilor gigant apărute pe un drum din România. Nimeni nu știe cum au apărut
Cruce pe drum. Sursa foto; G4Media

Misterul crucilor gigant apărute pe un drum din România pare greu de dezlegat. Mai ales că respectivele cruci identice, înalte de 10 metri, au fost instalate pe Drumul Național 7, în județul Vâlcea, fără autorizație, conform administrațiilor locale.

Funcționarii din comunele de pe traseu au spus că este vorba despre amplasamente ilegale pe terenuri private, care ar fi fost instalate la inițiativa unor fețe bisericești. Nimeni nu a putut indica însă cine este autorul inițiativei.

Misterul crucilor gigant apărute pe un drum din România. Au 10 metri înalțime și au apărut ”peste noapte”

Una dintre cruci a fost montată într-o parcare de la marginea DN7, în apropierea unei benzinării din localitatea Milcoiu. Amplasamentul se află pe o proprietate privată și nu are autorizație de la primărie. Ar fi fost montată de proprietarul unui teren, la inițiativa unui părinte de la Mănăstirea Sfântul Pantelimon, din Drăgășani, conform versiunii oferite de viceprimarul comunei.

Gheorghe Stanciu, proprietarul terenului, susține că nu el a instalat crucea. Ar fi fost abordat de un constructor din localitate care i-a propus să doneze o suprafață de teren bisericii ca să monteze o cruce, urmând să primească ulterior actele pentru donație, ceea ce nu s-ar mai fi întâmplat.

La rândul său, constructorul neagă că a instalat crucea, iar jurnaliștilor G4Media le-a spus altă poveste. Ar fi fost abordat de o persoană, fără să poată furniza un nume sau o funcție, doar ca să sape o groapă pentru o cruce a bisericii. Susține că a făcut-o benevol și a oferit numărul de telefon al acestei persoane care a fost prezentă la instalarea crucii și poate oferi mai multe detalii.

O altă cruce, foarte asemănătoare, a fost instalată lângă un hotel-restaurant din comuna Brezoi. Contactat de G4Media, patronul Iliuță Daneș a spus că a făcut-o din ”credință”. Întrebat dacă are autorizație pentru amplasamentul înalt de 10 metri, a răspuns că nu are nevoie, deoarece crucea nu are o fundație.

Ce spune Arhiepiscopia Râmnicului

Pe de altă parte, primarul localității Brezoi Robert Schell a declarat că i-ar fi solicitat patronului să aducă în legalitate amplasamentul care necesită autorizație și o serie de avize.

Din cauză că l-ar fi abordat pe patron, primarul din Brezoiu susține că a fost însă muștruluit de un protopop al Arhiepiscopiei Râmnicului. Persoana indicată că a făcut reproșurile, preotul Nicolae Moga, a negat gestul și susține că nu știe nimic despre crucile montate la marginea drumului.

Arhiepiscopia Râmnicului a precizat că ”nu are legătură cu edificarea acestor cruci la care faceți referire, însă amplasarea unei cruci se poate realiza în mod voluntar de orice creștin în virtutea dreptului constituțional privind libertatea religioasă garantat de articolul 29 din Constituție.

Manifestarea credinței creștine, inclusiv prin amplasarea și/sau realizarea unor cruci, nu poate fi, așadar, îngrădită atât timp cât sunt respectate dispozițiile legale”.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele