Începe Mobex București – Ilfov 26. Ministerul Apărării Naționale (MApN) organizează în această toamnă un nou exercițiu de mobilizare în București și Ilfov. O parte dintre rezerviștii militari din cele două zone vor fi chemați la unitățile militare pentru o zi de pregătire.
Un nou exercițiu de mobilizare a rezerviștilor militari va avea loc în București și Ilfov, în perioada 5-12 octombrie 2026. Exercițiul „MOBEX București – Ilfov 26” urmărește verificarea modului în care sunt pregătite structurile cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale (MApN), vor fi convocați doar o parte dintre rezerviștii cu domiciliul în București și Ilfov. Aceștia vor trebui să se prezinte la unitățile militare indicate în ordinele de chemare, la data înscrisă în document, pentru a participa timp de o zi la activități de pregătire.
În cadrul exercițiului din acest an vor fi verificate unitățile militare care nu au fost incluse în MOBEX București-Ilfov din 2025.
MApN precizează că participarea la astfel de exerciții reprezintă o obligație legală pentru rezerviști.
„În conformitate cu prevederile Legii nr. 446/2006, rezerviștii au obligația să participe la antrenamentele și exercițiile de evaluare a rezervei. De asemenea, angajatorii au obligația de a asigura prezența rezerviștilor salariați prin acordarea unui concediu suplimentar plătit, cu durata de o zi, în baza adeverinței eliberate de centrul militar”, transmite ministerul.
Exercițiile MOBEX sunt organizate anual în mai multe județe, pentru verificarea capacității autorităților de a mobiliza resursele necesare în cazul unor situații care impun acest lucru.
„Exercițiile de tip MOBEX se planifică și se organizează în fiecare an, vizând, în principiu, până la zece judete. În cadrul MOBEX-urilor este verificat modul de realizare a completării cu resurse umane și materiale a structurilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale”, potrivit MApN.
Ultimul exercițiu de mobilizare organizat în București și Ilfov a avut loc în anul 2025, fiind convocați peste 10.000 de rezerviști cu domiciliul în cele două județe la unitățile militare arondate.
Autoritățile au decis ca exercițiul să includă doar o parte dintre unitățile militare din București și Ilfov, pentru a reduce impactul asupra activității economice și sociale.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a comunicat ulterior că aproximativ 83% dintre rezerviștii convocați s-au prezentat și și-au îndeplinit sarcinile stabilite în cadrul exercițiului.
Cu toate acestea, exercițiul a evidențiat mai multe probleme de organizare. Unii rezerviști au reclamat primirea ordinelor de chemare cu un timp foarte scurt înainte de convocare, iar în anumite unități militare s-au format cozi.
De asemenea, au fost raportate situații în care adresele unităților militare erau trecute incorect pe documente, afectând procesul de informare.
MApN a recunoscut aceste dificultăți, precizând că unul dintre scopurile exercițiului este identificarea deficiențelor organizatorice pentru a fi remediate în viitor.
Conform legislației în vigoare, rezerviștii care nu se prezintă fără un motiv întemeiat riscă o amendă ce poate ajunge până la 4.000 de lei.