La termenul de judecată de marți, de la Judecătoria Mangalia, Monica Macovei, fostul ministru al Justiției și ”mama” DNA, a stat pentru prima oară față în față cu bărbatul pe care l-a accidentat cu mașina și l-a lăsat invalid. Ea este acuzată de infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
În fața judecătorilor, Macovei, după noianul de minciuni îndrugate, a acceptat evidența, recunoscând că este vinovată de producerea accidentului, și a solicitat procedura simplificată pentru a primi o sentință cât mai blândă. Prin acceptarea acestei proceduri va beneficia de o reducere a sentinței cu o treime. Instanța a admis cererea formulată de Monica Macovei, arată Ziua de Constanța.
De asemeni, pronunțarea pe latura penală urmează a fi dată în 60 de zile. Procesul a fost disjuns pe latura civilă, victima solicitând despăgubiri de 500.000 euro. Firma de asigurări oferă 110.000 euro, potrivit adevarul.ro.
Reamintim că pe data de 8 octombrie 2022 Monica Macovei se întorcea din localitatea Limanu și, după ce a trecut podul de la Mangalia, aflată la volanul autoturismului propriu, a pierdut controlul direcției de mers, a intrat pe contrasens, unde a izbit în plin un motociclist care circula regulamentar. Acesta a suferit răni extrem de grave și a fost transportat la Spitalul Județean, iar ulterior transferat la un spital din București.

Cu cinismul cunoscut, Macovei a negat inițial orice vină, aruncând responsabilitatea accidentului în spatele persoanei accidentate.
”Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea și nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a mașinii, moment in care airbags s-au declanșat, cauciucul din stânga față s-a spart. Nu am pierdut controlul mașinii nici o secundă”, scria Macovei pe o pagina de socializare, după accident.

Mai mult, ”mama” DNA l-a chemat în judecată pe procurorul care investighează cazul și parchetul din care face parte – Parchetul Curții de Apel Constanța. Monica Macovei acuză proasta gestionare a dovezilor și a solicitat o nouă expertiză a mașinii după accident.
Acum, ea își recunoaște vina și a obținut chiar procedura revizuită.
Foarte prețioasă, ea a refuzat să dea orice fel de declarații la ieșirea de la judecătorie. Comportament pe care l-a afișat la fiecare apariție în justiție.
Reacția victimei după procesul de astăzi.
Click to display the embedded YouTube video
Monica Macovei a evitat să dea declarații.
Click to display the embedded YouTube video