WORLD

Negocieri pace Ucraina. Ucrainenii, invitați de șeful delegației ruse la discuții! Șanse extrem de reduse să existe progrese reale

Negocieri pace Ucraina. Ucrainenii invitați de șeful delegației ruse la discuții Șanse extrem de reduse să existe progrese reale
Donad Trump, discuții cu Zelenski și Putin sursă foto: colaj foto

Vladimir Medinski, consilier al lui Vladimir Putin desemnat şef al delegaţiei ruse, a transmis joi seara că reprezentanţii din Ucraina sunt aşteptaţi la discuţii vineri dimineaţă, la ora 10.00, la Istanbul, anunță Ukrainskaia Pravda.

Între timp, analiștii spun că există șanse extrem de reduse să existe progrese reale în primele negocieri directe după trei ani între ruşi şi ucraineni. Turcia spune că la Istanbul sunt planificate vineri reuniuni trilaterale cu Ucraina şi Rusia, implicând şi SUA.

Vladimir Putin a respins joi provocarea de a se întâlni faţă în faţă cu Volodimir Zelenski în Turcia, trimiţând în schimb o delegaţie de rang secundar la negocierile de pace, în timp ce preşedintele Ucrainei a anunţat că ministrul său al apărării va conduce echipa Kievului.

Negocieri pace Ucraina. Ucrainenii, invitați de șeful delegației ruse la discuții de pace!

Şeful delegaţiei ruse, Vladimir Medinski, a anunţat că ruşii vor aştepta vineri, la ora 10.00, delegaţia Kievului şi a reiterat că sunt „gata să lucreze”. Presa rusă l-a citat pe Medinski spunând că delegaţia rusă a sosit la Istanbul pentru discuţii bilaterale directe cu Ucraina, fără precondiţii. Medinski a precizat că delegaţia rusă a avut o întâlnire „fructuoasă” cu ministrul turc de externe, în cursul căreia acesta a explicat poziţia Moscovei.

„Mâine dimineaţă, mai precis de la ora 10:00, vom aştepta sosirea părţii ucrainene pentru reuniune. Suntem pregătiţi să lucrăm”, a spus el, citat de agenţia rusă oficială TASS.

El a mai spus că a avut o întâlnire „fructuoasă” cu ministrul turc de externe, în cadrul căreia delegaţia a explicat poziţia Rusiei.

Anterior, secretarul de stat american Marco Rubio declarase că nu vede nicio şansă de progres în discuţiile dintre delegaţiile Ucrainei şi Rusiei de la Istanbul, iar situaţia nu poate fi deblocată decât printr-o discuţie directă între Donald Trump şi Vladimir Putin.

Liderul de la Kremlin a aprobat componenţa delegaţiei sale pentru discuţiile cu Ucraina miercuri seara târziu. Consilierul său Vladimir Medinski a fost numit şef al delegaţiei. În 2022, tot el a fost şeful echipei ruse de negociere atunci când delegaţiile ucraineană şi rusă s-au întâlnit ultima oară înainte de a se sfârşi totul cu un eşec.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a aprobat joi componenţa delegaţiei ucrainene pentru discuţiile cu Rusia de la Istanbul. Include 12 persoane şi este condusă de ministrul apărării, Rustem Umerov.

Șanse extrem de reduse să existe progrese reale în primele negocieri directe

Reuniuni trilaterale vor avea loc vineri la Istanbul între turci, americani şi ruşi, pe de o parte, şi turci, americani şi ucraineni, pe de altă parte, a anunţat joi seara o sursă din cadrul Ministerului turc de Externe citată de AFP.

Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, s-a întâlnit joi seara, la Istanbul, cu delegaţia rusă trimisă de Kremlin la negocierile cu Ucraina şi condusă de consilierul lui Putin Vladimir Medinski.

„Întâlnirea s-a încheiat. Mâine (vineri – n.r.) va avea loc o altă serie de întâlniri în diferite formate. Negocierile trilaterale între Statele Unite, Ucraina, Turcia, pe de o parte, şi Federaţia Rusă, Statele Unite şi Turcia, pe de altă parte, sunt pe ordinea de zi. Nu este sigur că va avea loc o reuniune în format cvadripartit (Statele Unite, Rusia, Ucraina, Turcia)”, a precizat sursa din MAE turc.

Acestea vor fi primele discuţii directe între cele două părţi din martie 2022, dar speranţele unui progres major au fost spulberate chiar de preşedintele american Donald Trump, care a spus că nu va exista niciun progres fără o întâlnire între el şi Putin.

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a reluat ulterior acest punct de vedere, declarând reporterilor din staţiunea turcă Antalya că Washingtonul „nu are aşteptări mari” de la discuţiile din Istanbul.

Zelenski a declarat că decizia lui Putin de a nu participa, ci de a trimite ceea ce el a numit o garnitură „decorativă” arată că liderul rus nu este serios în ceea ce priveşte încheierea războiului. Rusia a acuzat, la rândul ei, Ucraina că încearcă „să facă un spectacol” în jurul discuţiilor de la Istanbul.

Anunțul lui Zelenski privind pacea în Ucraina

Potrivit unui decret emis de Zelenski, delegaţia Ucrainei va fi condusă de ministrul apărării Rustem Umerov şi îi include pe şefii adjuncţi ai serviciilor sale de informaţii, adjunctul şefului Statului Major al armatei şi ministrul adjunct de externe.

Ucraina susţine o încetare imediată şi necondiţionată a focului pentru 30 de zile, însă Putin a declarat că doreşte mai întâi să înceapă discuţii în cadrul cărora să poată fi discutate detaliile unui astfel de armistiţiu. La mai mult de trei ani de la invazia sa la scară largă în Ucraina, Rusia are avantajul pe câmpul de luptă şi susţine că Kievul s-ar putea folosi de o pauză în război pentru a chema trupe suplimentare şi a achiziţiona mai multe arme occidentale.

Trump şi Putin au declarat de luni de zile că doresc să se întâlnească, însă nu a fost stabilită nicio dată.

Trump, după ce a exercitat presiuni puternice asupra Ucrainei şi s-a confruntat cu Zelenski în Biroul Oval în februarie, şi-a exprimat în ultima vreme nerăbdarea crescândă că Putin ar putea „să-l tragă pe sfoară”.

„Nu se va întâmpla nimic până când eu şi Putin nu ne vom întâlni”, a declarat Trump reporterilor la bordul Air Force One.

Referindu-se la stadiul actual al discuţiilor ca fiind un „blocaj”, Rubio a declarat că se va deplasa vineri la Istanbul pentru a se întâlni cu ministrul de externe al Turciei şi cu delegaţia Ucrainei.

Dezordinea diplomatică este simptomatică pentru ostilitatea dintre părţi şi imprevizibilitatea injectată de Trump, ale cărui intervenţii de la revenirea la Casa Albă în ianuarie au provocat adesea consternarea Ucrainei şi a aliaţilor săi europeni, scrie Reuters.

Rusia a declarat joi că forţele sale au capturat încă două aşezări în regiunea Doneţk din Ucraina. Un purtător de cuvânt al ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, a reamintit reporterilor comentariul acestuia de anul trecut potrivit căruia Ucraina „se micşorează” în absenţa unui acord de încetare a luptelor.

Primele discuții după trei ani de război

Odată începute, discuţiile vor trebui să abordeze o prăpastie între cele două părţi cu privire la o serie de probleme.

Şeful delegaţiei ruse, Medinski, este un fost ministru al culturii care a supravegheat rescrierea manualelor de istorie pentru a reflecta versiunea Moscovei despre război. Delegaţia rusă include şi un ministru adjunct al apărării, un ministru adjunct de externe şi şeful serviciilor militare de informaţii. Membri-cheie ai echipei, inclusiv şeful acesteia, au fost, de asemenea, implicaţi în ultimele negocierri directe de pace de la Istanbul din martie 2022 – iar Medinski a confirmat joi că Rusia concepe noile discuţii ca pe o reluare a celor întrerupte în urmă cu trei ani.

„Sarcina negocierilor directe cu partea ucraineană este, mai devreme sau mai târziu, de a obţine pacea pe termen lung prin eliminarea cauzelor fundamentale ale conflictului”, a declarat Medinski, reluând teza şefului său.

Termenii discutaţi în 2022, când Ucraina era încă sub şocul invaziei iniţiale a Rusiei, ar fi profund dezavantajoşi pentru Kiev. Aceştia includeau o cerere din partea Moscovei de reducere substanţială a numărului de militari ucraineni.

Având în vedere că forţele ruse controlează în prezent aproape o cincime din Ucraina, Putin şi-a menţinut cererile de lungă durată ca Kievul să cedeze teritorii, să renunţe la ambiţiile sale de aderare la NATO şi să devină o ţară neutră. Ucraina respinge aceste condiţii, pe care le consideră echivalente cu capitularea, şi caută garanţii privind securitatea sa viitoare din partea puterilor mondiale, în special a Statelor Unite.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele