BUSINESS

Netflix taxează oamenii care își dau contul altor prieteni. Sumele sunt importante

Netflix taxează oamenii care își dau contul altor prieteni. Sumele sunt importante
sursă: netflix.com

Veste proastă pentru utilizatorii de Netflix din mai multe țări, asta după ce compania a anunțat că se pregătește să facă o schimbare serioasă în ceea ce privește partajarea neautorizată a contului. Pentru moment, măsura test va fi aplicată doar în câteva țări din America de Sud: Chile, Costa Rica și Peru.

Netflix taxează oamenii care își dau contul altor prieteni

Compania a anunțat că testează o nouă metodă pentru a determina fiecare utilizator să îşi facă cont. Chile, Costa Rica și Peru sunt, momentan, ţările unde se va aplica această măsură care ar putea schimba modul în care este folosit Netflix.

Astfel, abonații vor putea să adauge până la doi utilizatori suplimentari, în schimbul sumei de 2,99 de dolari, pentru fiecare dintre aceștia. Aceştia vor primi propriile date de autentificare, dar și recomandări Netflix personalizate preferințelor lor.

Măsura nu a fost încă extinsă la nivel mondial

În momentul de față, compania a anunțat că va aplica această măsură test doar în țările menționate anterior, preferând să mai aștepte până să o extindă la nivel mondial.

„Întotdeauna am încercat să le facem oamenilor care locuiesc împreună viața mai ușoară, în ceea ce privește partajarea contului de Netflix, prin acordarea de profiluri separate, dar și de fluxuri personalizate propriilor preferințe ale utilizatorului, în cadrul planurilor noastre Standard și Premiul.

Deși acestea au fost extrem de populare, au creat, de asemenea, o oarecare confuzie cu privire la momentul și modul în care Netflix poate fi partajat. În consecință, conturile sunt partajate între gospodării, influențând capacitatea noastră de a investi în televiziuni și filme, pentru membrii noștri”, a transmis Chengyi Long, directorul Netflix Product Inovation, potrivit Daily Mail.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele