SHOWBIZ

Niciun Crăciun fără Ștefan Hrușcă. Cât câștigă din concerte

Niciun Crăciun fără Ștefan Hrușcă. Cât câștigă din concerte
Sursă foto: Facebook/Targul de Craciun Oradea

Românii nu-și pot imagina Sărbătorile de iarnă fără ca Ștefan Hrușcă să susțină mai multe concerte de colinde. În fiecare an, artistul vine din Canada pentru a-i colinda pe oameni cu vocea sa inconfundabilă. Desigur, câștigurile sale din aceste evenimente sunt considerabile.

Cât căștigă Ștefan Hrușcă din concerte

Potrivit money.ro., Ștefan Hrușcă a obținut din concertele susținute anul trecut, în perioada Sărbătorilor de iarnă, nu mai puțin 350.000 de euro. El a cântat în spectacole în alte țări din Europa, apoi în România.

Tariful lui Hrușcă pentru un astfel de concert este de aproximativ 10.000 de euro. Și anul acesta, cântărețul și-a început turneul încă din 18 noiembrie, în Brescia, Italia. Sunt în total 31 de spectacole, în Italia, Germania, Franța și Elveția, după cum arată programul postat chiar pe pagina de Facebook a artistului.

Concerte în România

În România, Turneul Național de Colinde – Ștefan Hrușcă 2023, așa cum este denumit, a debutat pe 10 decembrie, la Târgul de Crăciun din Oradea.

În total sunt 17 spectacole, la care se adaugă cele două din București, ce vor încununa turneul. Acestea vor avea loc luni, 18 decembrie, pe scena sălii „Ion Caramitru” a Teatrului Național „I. L. Caragiale” de la orele 17.00 și 20.00.

Astfel, anul acesta, în perioada Sărbătorilor de iarnă, Ștefan Hrușcă va apărea, în total, în 48 de concerte și, dat fiind tariful său, ar putea aduna aproximativ 480.000 de euro, în 2023, conform RTV.net.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele