Liderul PNL, preşedintele Senatului și candidatul liberalilor la președinție, Nicolae Ciucă, a anunţat, că îşi va „prezenta” volumul autobiografic „În slujba Ţării” în emisiunea tv ‘Poezie şi delicateţuri’ a poetului şi scriitorului Mircea Dinescu, duminică la postul Prima TV.
3, 2, 1… START. A venit ziua cea mare, după ce lansarea cărții a fost amânată de două ori. Răbdarea, răbdare, dar până când?
Explicația a dat-o chiar autorul cărții.
„Răbdarea te duce la poarta Raiului. Smerenia te bagă în el”, a spus Nicolae Ciucă în teaserul de la Prima TV.
El a explicat și printr-o postare pe pagina sa de Facebook, că a ales în mod simbolic ca acest moment să aibă loc în localitatea doljeană Cetate de lângă Dunăre, unde Mircea Dinescu are un conac boieresc şi a mai înregistrat alte ediţii ale emisiunii, deoarece este apropiat de locurile copilăriei sale din localitatea Pleniţa, despre care a relatat în multe pagini ale cărţii.
„Mâine, de la ora 14,00, vă invit să îmi fiţi alături pe Prima TV, alături de Mircea Dinescu, unde voi prezenta cartea ‘În slujba Ţării’. Am ales ca acest moment să aibă loc, simbolic, la Cetate, aproape de locurile copilăriei mele, cărora le-am dedicat multe pagini. Vă aşteaptă o discuţie caldă şi deschisă – în special despre prima jumătate a cărţii, în ale cărei pagini vorbesc despre experienţa mea de viaţă. Atât personale, cât şi profesionale, acele momente şi trăiri mi-au format caracterul, mi-au definit principiile şi m-au învăţat care îmi e adevărata misiune: aceea de a-mi servi ţara cu devotament, onoare şi credinţă. Ne vedem mâine, de la 14:00, pe Prima TV. O să mă vedeţi cum sunt eu, omul, în judeţul meu natal, la mine acasă”, este anunţul postat de Nicolae Ciucă.
S-a aflat, din culise, că în prima parte a cărții este prezentată viața sa, începând cu copilăria și până la liceul militar, apoi parcursul său profesional și intrarea în politică.