NEWS

Nicolae Ciucă, scrisoare comună privind pericolul cerealelor din Ucraina. Situație complicată pentru fermierii români

Nicolae Ciucă scrisoare comună privind pericolul cerealelor din Ucraina. Situație complicată pentru fermierii români
sursa: Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă, președinte al PNL, a transmis luni, 3 aprilie, că a semnat alături de omologii din Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi Polonia o scrisoare comună adresată preşedintelui Comisiei Europene Ursula von der Leyen, prin care propunem un set de măsuri menite să reducă semnificativ dezechilibrele create în piaţă de importurile masive de cereale ucrainene în aceste țări, acolo unde fermierii au fost vizibil afectați. 

Nicolae Ciucă, scrisoare comună privind pericolul cerealelor din Ucraina. Situație complicată pentru fermierii români

Șeful Guvernului spune că avem o responsabilitate faţă de fermierii români şi căutăm constant soluţii pentru dezvoltarea continuă a agriculturii româneşti.

”Avem o responsabilitate faţă de fermierii români şi căutăm constant soluţii pentru dezvoltarea continuă a agriculturii româneşti. Din acest motiv, am semnat împreună cu omologii mei din Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi Polonia o scrisoare comună adresată preşedintelui Comisiei Europene Ursula von der Leyen, prin care propunem un set de măsuri menite să reducă semnificativ dezechilibrele create în piaţă de importurile masive de cereale ucrainene”, a transmis Nicolae Ciucă pe Facebook.

Banii ar putea fi îndreptați și fix spre exporturile cerealelor din Ucraina către Africa și Orient

Premierul arată că măsurile propune suplimentarea fondurilor europene distribuite fermierilor drept compensaţii, dar şi posibilitatea folosirii acestor bani pentru direcţionarea exporturilor ucrainene către ţările din Africa şi Orientul Mijlociu, sprijin financiar european pentru dezvoltarea infrastructurii de transport din statele noastre, dar şi pentru operatorii din piaţă care au nevoie de vehicule suplimentare. Printr-o reţea de transport bine pusă la punct, produsele provenite din Ucraina vor putea fi trimise mai rapid către ţările importatoare din alte regiuni ale lumii, afirmă iniţiatorii.

De asemenea, premierii semnatari ai scrisorii cer ca Uniunea Europeană, în colaborare cu Programul Alimentar Mondial (World Food Programme) să creeze o soluţie prin care cerealele ucrainene să fie achiziţionate, pentru a nu rămâne în UE.

Ei mai solicită ”urgentarea procesului de ajutorare a fermierilor europeni şi crearea unor mecanisme automate de sprijin pentru fermierii din regiunile afectate iar Comisia Europeană să ia în calcul reintroducerea taxelor vamale pentru importurile din Ucraina, care beneficiază acum de scutire”.

”Problemele întâmpinate de fermierii români, afectaţi de tranzitul cerealelor ucrainene, au fost prezentate preşedintelui Comisiei Europene de către preşedintele Klaus Iohannis, în ultima sa vizită la Bruxelles. Şeful statului a cerut reînceperea dialogului tehnic între Comisie şi ministerele Agriculturii din statele afectate, pentru recalcularea cuantumului compensaţiilor. Acest pachet de măsuri se va adăuga programelor pe care Guvernul României şi Comisia Europeană le derulează în sprijinul fermierilor din ţara noastră. România continuă să fie alături de Ucraina în faţa agresiunii ruseşti şi să susţină ţara vecină prin orice mijloace diplomatice, economice şi umanitare”, afirmă şeful Executivului în mesaj.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele