NEWS

Nicușor Dan, anunț în prima zi de școală: Sunt niște revendicări ale profesorilor și n-am vrut să sfidez. Mesajul președintelui privind coaliția FOTO

sursa foto: INQUAM PHOTOS, Octav Ganea

Președintele Nicușor Dan şi-a condus fiica în prima zi de şcoală a anului 2025-2026, alături de fiul mai mic, dar nu a fost prezent la nicio festivitate oficială pentru a nu deranja profesorii care astăzi încep anul școlar cu un protest. Astfel, multe licee din București și din toată țara nu organizează festivități, ci își vor deschide porțile doar pentru discuții scurte cu diriginții și învățătorii. 

Șeful statului a transmis că se va întâlni luni începând cu ora 13:30 cu reprezentanții cadrelor didactice pentru discuții privind situația din învățământ după ce profesorii boicotează prima zi a noului an școlar. În multe unități sunt anulate festivitățile de început de an, iar părinții și elevii au fost deja anunțați de acest lucru.

Începutul anului școlar 2025 - 2026
sursa foto: INQUAM PHOTOS, Octav Ganea

Nicușor Dan, anunț în prima zi de școală: Sunt niște revendicări ale profesorilor și n-am vrut să sfidez

Preşedintele a fost de dimineaţă să îşi ducă fetiţa la şcoala 150 din Bucureşti, ocazie cu care presa l-a chestionat despre protestele profesorilor, care afectează începutul de an şcolar.

„O să discutăm toate nemulţumirile”, a spus Nicuşor Dan.

Începutul anului școlar 2025 - 2026
sursa foto: INQUAM PHOTOS, Octav Ganea

Întrebat de ce a ales să nu participe la deschiderea anului școlar în calitate de președinte, el a răspuns că motivul este „că există această tensiune”.

„Sunt niște revendicări ale profesorilor și n-am vrut să sfidez. E o discuție în societate și n-am vrut să sfidez”.

Șeful statului a fost întrebat și de ce Guvernul a operat tăieri mai întâi în Educaţie.

„S-a pus întrebarea de ce s-a început cu Educația. Răspunsul e că ce trebuia să facă trebuia să fie gata până la 8 septembrie și de asta s-a început cu Educația”, a răspuns Nicușor Dan.

„Haideți să vedem cum se așază situația acum și, dacă sunt lucruri care pot fi remediate, ele vor fi remediate. A fost un efort pe mai multe direcții de a reduce deficitul, însă a fost efortul pe Educație și el trebuia început mai devreme ca să fie gata”, a insistat președintele.

Începutul anului școlar 2025 - 2026
sursa foto: INQUAM PHOTOS, Octav Ganea

Nicușor Dan a avut și un mesaj pentru cadrele didactice care protestează. „Ne vom întâlni la 13.30 și discutăm, până una alta, copiii trebuie să ajungă la școală“.

Nicuşor Dan a mai fost întrebat de ce anume îi este cel mai dor de la catedră.

”A fost un altfel de exerciţiu intelectual, mai sofisticat”, a replicat Nicuşor Dan, citat de News.ro.

Mesajul președintelui privind coaliția

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat că este lăudabil că această coaliţie funcţionează, că şi pe pachetul de măsuri economice a funcţionat şi a menţionat că nu are motive de îngrijorare în acest moment în legătură cu acest subiect.

Nicuşor Dan a fost întrebat, luni, dacă are încredere că această coaliţie va funcţiona, având în vedere nemulţumirile din ultima vreme.

”În orice coaliţie există discuţii pentru că sunt mulţi oameni şi oamenii au opinii diferite şi asta e normal într-o democraţie. Ce e lăudabil este că această coaliţie funcţionează, că pe pachetul de măsuri ea a funcţionat şi nu am motive de îngrijorare în acest moment”, a afirmat Nicuşor Dan.

Începutul anului școlar 2025 - 2026
sursa foto: INQUAM PHOTOS, Octav Ganea

El a fost întrebat când vor avea loc alegeri pentru Primăria Capitalei.

”E o decizie a coaliţiei care se va concretiza prin hotărâre de guvern”, a explicat preşedintele României.
Nicuşor Dan a mai fost întrebat de ce anume îi este cel mai dor de la catedră.
”A fost un altfel de exerciţiu intelectual, mai sofisticat”, a transmis Nicuşor Dan.

Luni are loc Marșul Educației

Luni are loc „Marșul Educației”, o acțiune de protest organizată în București, la care și-au anunțat participarea mii de cadre didactice din toată ţara. Adunarea începe la ora 11:00, în Piața Victoriei, apoi manifestanții vor mărșălui până la Palatul Cotroceni.

În prima zi a anului școlar 2025-2026, mii de profesori vor veni în Piața Victoriei și vor picheta sediul Guvernului României, începând cu ora 12. Apoi vor pleca în marș până la Palatul Cotroceni. Sindicaliștii nu exclud nici începerea grevei generale, dacă autoritățile nu țin cont de doleanțele cadrelor didactice.

Sindicaliștii acuză Guvernul Bolojan că prin creșterea normei didactice ascunde o tăiere de salarii de 10-20% și forțează predarea „mozaic”, unde profesorii ar trebui să predea discipline pentru care nu au pregătirea necesară, ceea ce scade calitatea educației. În plus, reducerea fondurilor pentru învățământ va duce, spun ei, la școli mai slab dotate și la plecarea cadrelor din sistem.

Sunt și părinți solidari cu profesorii, iar la cea mai mare şcoală din Bucureşti este o adevărată revoltă, pentru că se învaţă în 3 schimburi, iar unii elevi fac orele în containere amplasate pe trotuar, în parcare.

Proteste în stradă

Federațiile sindicale din Educație – FSLI, Spiru Haret și Alma Mater – ies astăzi în stradă. Profesorii sunt nemulțumiți de refuzul Guvernului de a renunța la modificările din pachetul de austeritate privind învățământul. Mitingul începe în Piața Victoriei și va continua cu un marș până la Palatul Cotroceni.

Unii unii dintre elevi sunt așteptați în containere, pentru că școlile lor sunt în plin proces de reabilitare, alții nu vor primi manuale.

Sunt și părinți solidari cu profesorii, deși mulți nu au înțeles pe deplin nemulțumirile cadrelor didactice.

Sindicatele consideră că mărirea numărului de elevi într-o clasă, comasarea unităților școlare și scăderea plății cu ora vor aduce la catedră profesori necalificați și vor crește ponderea învățământului simultan.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele