NEWS

Nicușor Dan cere clarificări și sancțiuni în cazul de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași: ”Avem nevoie de protocoale ferme de prevenție și control al infecțiilor.”

Nicușor Dan cere clarificări și sancțiuni în cazul de la Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iași Avem nevoie de protocoale ferme de prevenție și control al infecțiilor.
Nicușor Dan Inquam Photos / George Călin

Președintele Nicușor Dan cere măsuri ferme după ce șase copii au murit la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași. Șeful statului vorbește despre problema veche a infecțiilor nosocomiale în secțiile de terapie intensivă.

Clarificări și sancțiuni la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași

Nicușor Dan transmite un mesaj de condoleanțe familiilor care și-au pierdut copiii în Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași. În același timp, acesta cere clarificări și sancțiuni ”fără echivoc” în acest caz.

”Sunt profund îndurerat de tragedia petrecută la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași, unde șase copii și-au pierdut viața. Gândurile mele sunt alături de familiile care trec printr-o durere de neimaginat.
Aceasta este o dramă inacceptabilă și se impune de urgență o anchetă pentru a stabili dacă s-au ascuns informații sau au existat responsabilități individuale.

Toate aceste lucruri trebuie clarificate și sancționate fără echivoc. Solicit transparență totală privind rezultatele corpului de control, inspecțiilor sanitare și anchetele medico-legale, incluzând publicarea rapoartelor complete. Toleranță zero față de erori care ucid copiii este un principiu de la care nu putem abdica.”, scrie președintele pe Facebook.

Vechea problemă a infecțiilor din spitale

Șeful statului vorbește și despre aceeași problemă de ani de zile a României: infecțiile nosocomiale. Acesta cere protocoale ferme de prevenție și control al infecțiilor

”În același timp, acest eveniment teribil reconfirmă o problemă structurală veche de ani de zile. În România infecțiile nosocomiale și infrastructura depășită pun în pericol viața pacienților.

România are nevoie de spitale noi, de investiții reale în secțiile de terapie intensivă și de protocoale ferme de prevenție și control al infecțiilor.

Cer ministrului Sănătății, în primul rând, și Guvernului în ansamblu, să pună la punct un plan de combatere a infecțiilor nosocomiale din spitalele din România. Este o restanță a sistemului de sănătate care nu mai poate fi amânată.”, mai transmite Nicușor Dan.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele