NEWS

Spitalul Foișor anunță că a scăpat de infecțiile nosocomiale din ATI

Spitalul Foișor anunță că a scăpat de infecțiile nosocomiale din ATI

Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular „Foişor”, din București, a anunţat, vineri, că a reușit să scape de infecțiile nosocomiale din ATI. În urma operațiunilor de curățenie înaltă, cu nebulizări virucide şi bactericide, probele bacteriologice au fost negative. Potrivit unui comunicat remis, vineri, agerpres.ro, în prezent, activitatea zonei ATI a unităţii sanitare este „complet funcţională”, activitatea generală a unității medicale nefiind oprită niciun moment.

„Deşi spitalul beneficiază de condiţii deosebite de presurizare controlată cu instalaţii specifice de tratare a aerului, la cel mai avansat nivel tehnologic de tratare-filtrare (flux laminar vertical în sălile operatorii, cu presiune pozitivă sau negativă în funcţie de necesitatea momentului), în practica curentă a unităţii noastre sanitare există un control intern permanent care impune proceduri specifice suplimentare, periodice, rigoarea fiind obligatorie în demersul nostru de creştere continuă a gradului de siguranţă a pacienţilor. În cadrul spitalului există cazuri de pacienţi, internaţi şi trataţi, care au infecţii severe, ceea ce impune asigurarea unor condiţii de siguranţă maximă la realizarea intervenţiilor chirurgicale specifice”, se explică în comunicatul transmis de Spitalul de Ortopedie Foișor, din Capitală.

Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular „Foişor” are aprobată o structură de două paturi ATI COVID-19, dintr-un total de 28, acestea fiind alocate în caz de necesitate în postoperator, prin pozitivarea pacientului propriu al spitalului, devenit pozitiv pe parcursul evoluţiei pre sau postchirurgicale, incluzând actul chirurgical terapeutic.

„Capacitatea maximă de livrare a oxigenului de către fabrica proprie, la nivel de spital, este proiectată şi executată pentru a deservi, în regim normal de consum, toate paturile de ATI (28), săli operatorii (8), preanestezii (8), etc. În cazul tratării pacienţilor COVID-19, capacitatea maximă de livrare oxigen poate acoperi maximum cinci paturi ATI (la un regim de livrare 60 litri/min/caz), cu imposibilitatea efectuării altor activităţi medicale care ar necesita oxigen, pentru pacienţi COVID sau non-COVID, a mai precizat, în comunicat, unitatea medicală.

Parteneri
A fost arestată „Păpușa”, asasina de 23 de ani care și-a eliminat până și propriul iubit
A fost arestată „Păpușa”, asasina de 23 de ani care și-a eliminat până și propriul...
Finanțatorul lui Călin Georgescu apare în primul ”tun” cripto din România. Omul lui Bogdan Peșchir, găsit mort după ce a furat Bitcoin de milioane de euro
Finanțatorul lui Călin Georgescu apare în primul ”tun” cripto din România. Omul lui Bogdan Peșchir,...
Veşti rele pentru oamenii ce îşi ţin banii în băutură. FT: „Bula” whisky-ului rar se sparge în urma scăderii vânzărilor
Veşti rele pentru oamenii ce îşi ţin banii în băutură. FT: „Bula” whisky-ului rar se...
Top 10 cele mai sigure locuri din casă în care să-ți ascunzi banii. Hoții nu-i vor găsi niciodată
Top 10 cele mai sigure locuri din casă în care să-ți ascunzi banii. Hoții nu-i...
Gabriela Cristea, anunţ despre căsnicia cu Tavi Clonda. Totul a plecat de la bani, viaţă dublă...
Gabriela Cristea, anunţ despre căsnicia cu Tavi Clonda. Totul a plecat de la bani, viaţă...
Ce amendă riscă românii care își spală mașina în fața blocului sau în curtea proprie. E mai ieftin să mergi la spălătorie
Ce amendă riscă românii care își spală mașina în fața blocului sau în curtea proprie....
Ce nu ştie nimeni despre şefa POT: Are două masterate în finanţe şi real-estate în Europa şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro pe pieţele din Australia, Ungaria sau Germania
Ce nu ştie nimeni despre şefa POT: Are două masterate în finanţe şi real-estate în...
Cine este femeia care a construit de la zero compania al cărei scop este să rezolve în ţara noastră cea mai mare problemă a omenirii
Cine este femeia care a construit de la zero compania al cărei scop este să...
Călin Georgescu a mai fost căsătorit! Cine e prima lui soție, de care a divorțat după 20 de ani
Călin Georgescu a mai fost căsătorit! Cine e prima lui soție, de care a divorțat...
Călin Georgescu a luat decizia. A refuzat să participe! Anunț după percheziții
Călin Georgescu a luat decizia. A refuzat să participe! Anunț după percheziții
Artist român, răpit de extratereștri. Un eveniment așteptat cu sufletul la gură
Artist român, răpit de extratereștri. Un eveniment așteptat cu sufletul la gură
BBC: Presupusa ingerinţă rusă în alegerile din România reînvie amintiri întunecate
BBC: Presupusa ingerinţă rusă în alegerile din România reînvie amintiri întunecate
Ce legătură este între Călin Georgescu, Asociaţia Română a Clubului de la Roma, Mugur Isărescu, BNR
Ce legătură este între Călin Georgescu, Asociaţia Română a Clubului de la Roma, Mugur Isărescu,...
Se cere interzicerea pufuleților. De ce sunt un mare pericol
Se cere interzicerea pufuleților. De ce sunt un mare pericol
Actori din 'Singur acasă' care au murit de când filmul a fost lansat
Actori din 'Singur acasă' care au murit de când filmul a fost lansat
Câți bani e nevoie să plătești ca să petreci de Revelion la clubul deținut de Delia în Centrul Vechi. Nu oricine și-ar putea permite
Câți bani e nevoie să plătești ca să petreci de Revelion la clubul deținut de...
Cum arătau Alexandra și Helmut Duckadam în ziua nunții. Imagii rare cu cei doi
Cum arătau Alexandra și Helmut Duckadam în ziua nunții. Imagii rare cu cei doi