NEWS

Nicușor Dan, prima reacție după intrarea României în recesiune tehnică: ”Nu e ceva ce descoperim acum”

Nicușor Dan prima reacție după intrarea României în recesiune tehnică Nu e ceva ce descoperim acum
Nicușor Dan Sursă foto: presidency.ro

Președintele Nicușor Dan vine cu prima reacție după intrarea României în recesiune tehnică. Șeful statului a publicat o analiză detaliată a situației economice, argumentând că problemele durează de patru ani.

Nicușor Dan, după intrarea în recesiune tehnică

Președintele a transmis vineri că România traversează o încetinire economică, dar are o economie privată solidă și fonduri europene ce pot susține dezvoltarea.

„Economia a suferit o contracție de 2% pentru că s-a redus consumul. Pentru unii, reducerea consumului a venit din diminuarea puterii de cumpărare, pentru alții din prudența față de viitorul economic.”, a scris Nicușor Dan.

El a explicat că, deși această încetinire poate părea îngrijorătoare, România a reușit și continuă să gestioneze deficitele fără ajutor extern.

„România reușește totuși să reducă un deficit bugetar masiv fără asistență externă, fără FMI și fără criza economică pe care a trăit-o în 2009-2010.”, a punctat președintele.

Președintele a mai spus că problemele structurale nu sunt surprinzătoare.

„Nu e ceva ce descoperim acum. Economia României încetinește de patru ani, în ciuda unor deficite imense. Limitarea corupției, creșterea competitivității, corespondența între așteptările mediului privat și ce face politicul sunt lucruri pe care le avem de rezolvat de mult timp.”

Cu toate acestea, Nicușor Dan a afirmat că „avem o economie privată solidă.”.

„Programul SAFE a fost bine întocmit de guvern și va genera dezvoltare. Fondurile europene, și PNRR, și structurale, vor genera dezvoltare. Sunt ușoare progrese pe diminuarea evaziunii fiscale”, a scris el pe Facebook.

Președintele a recunoscut însă că România încă are multe de corectat în cadrul celor mai importante domenii.

„Evident că România are enorm de multe de reparat, în justiție, în economie, în educație, în sănătate. Responsabilii politici să se preocupe mai mult de problemele structurale și mai puțin de zgomot și lozinci.”

Nicușor Dan a transmis și un mesaj românilor în tot acest context economic.

„Iar dumneavoastră, cetățenii, continuați să puneți, cu echilibru, presiune pe decidenții politici pentru rezolvarea acestor probleme. Eu rămân implicat și alături de dumneavoastră în acest demers, susținând aceleași obiective și aceeași responsabilitate publică.”, a concluzionat acesta.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele