Preşedintele Nicuşor Dan a transmis vineri, 18 septembrie, într-o serie de declarații din Ucraina, că va semna decretul de desemnare a lui Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier sâmbătă, la Bistriţa, iar documentul va fi publicat în Monitorul Oficial luni. Vorbind despre şansele de a strânge o majoritate, şeful statului a spus că este dificil, dar îşi doreşte ca acesta să reuşească.
Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat în Ucraina când va semna decretul de numire.
”O să-l semnez mâine, la Bistriţa, şi o să fie publicat în Monitor Oficial luni”, a răspuns şeful statului.
Preşedintele a fost întrebat şi despre şansele lui Siegfried Mureşan de a strânge o majoritate, în contextul în care la consultările de la Cotroceni nu s-a creat o majoritate din discuţiile cu partidele. Nicuşor Dan a spus: ”Eu îmi doresc să reuşească. E dificil, dar eu îmi doresc să reuşească”.
Despre scenariul declanşării alegerilor anticipate, în cazul unui eşec, preşedintele a spus: ”Haideţi să ne uităm la prima etapă”.
Conform articolului 103 din Constituţie, candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.
Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, în acest caz fiind vorba despre 233 de voturi.
Articolul 89 din Constituţie prevede că, după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură. Odată cu dizolvarea Parlamentului, începe procedura organizării alegerilor parlamentare anticipate.
Până acum, Parlamentul a respins doar Cabinetul Veştea în 22 iunie. Eugen Tomac, nominalizat şi el premier de către preşedinte, nu a mai ajuns la votul din Parlament.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, despre Summitul inaugural al Iniţiativei pentru Integrare Carpatică, la care participă, că este important pentru noi, din mai multe perspective, în primul rând să construim relaţiile de vecinătate şi evident că ne interesează minoritatea românească de aici.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la sosirea la Summitul inaugural al Iniţiativei pentru Integrare Carpatică, în regiunea ucraineană Ivano-Frankivsk, că este un Summit care încearcă să valorizeze regiunea carpatică.
”E important pentru noi, din mai multe perspective, în primul rând să construim relaţiile de vecinătate. Evident că ne interesează minoritatea românească de aici. Cu cât suntem mai bine conectaţi, cu atât ei vor fi mai aproape şi vor putea să-şi exprime identitatea. Iar apoi e un interes evident economic, pentru că în economie tot timpul contează dimensiunea, cu cât reuşim să conectăm aceste ţări din regiune într-o chestiune mai mare care să atragă investiţii, şi formul de afaceri de seara şi de zilele următoare este important”, a spus preşedintele Nicuşor Dan.
El a arătat că, cu atât toată lumea va profita economic, inclusiv zona economică, inclusiv de pe partea turistică, unde zona Carpatilor din România este cea mai consistentă şi unde avem oportunităţi.
Preşedintele României, Nicuşor Dan, participă vineri la Summitul inaugural al Iniţiativei pentru Integrare Carpatică, în regiunea ucraineană Ivano-Frankivsk, la invitaţia preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski.