Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, sâmbătă, că ne adaptăm toţi la tehnologia pe care acest război a generat-o iar România este în cursul unui program de înzestrare, inclusiv pe partea navală şi chiar luna viitoare vor veni nişte echipamente în România.
Șeful statului a mai transmis, într-o conferință de presă care a durat o oră, că statul român a anticipat corect acest tip de ameninţări, amintind că există un centru NATO cu participarea Turciei, Bulgariei şi României şi avansăm şi cu acel centru european de securitate la Marea Neagră.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, la Constanţa, despre cât de pregătită e România pentru tipul acesta de evenimente, că în primul rând că este o tehnologie nouă care a fost dezvoltată în contextul acestui război şi nici măcar de la începutul acestui război.
”Deci, aşa cum suntem, într-o situaţie similară cu cea în care suntem cu dronele aeriene, ne adaptăm noi toţi la tehnologia pe care acest război a generat-o. România este în cursul unui program de înzestrare, deci suntem într-un proces, inclusiv conform graficului acestui proces de înzestrare pe partea navală. Chiar luna viitoare vor veni nişte echipamente în România”, a precizat şeful statului.
Nicuşor Dan a mai spus că în urmă cu câteva săptămâni, forţele navale române au participat la un exerciţiu NATO dedicat exact acestui tip de ameninţări.
”Deci suntem într-un proces de adaptare faţă de o tehnologie nouă. Vă aduc aminte că săptămâna care începe, în 10 iunie, la solicitarea României va exista în cadrul NATO o sesiune dedicată Mării Negre, în care vom discuta împreună cu aliaţii noştri contextul general al Mării Negre, ameninţările acestea noi la nivelul Mării Negre, dar şi ameninţările care vin din drone aeriene”, a subliniat şeful statului.
El a mai menţionat că ”statul român a anticipat corect acest tip de ameninţări”.
”Vă aduc aminte că există, pe de o parte, un centru NATO cu participarea Turciei, Bulgariei şi României, iar acest centru NATO de securitate are o conducere şi o prezenţă rotaţională şi în mod rotaţional va funcţiona în România, la Constanţa. Avansăm cu acel centru european de securitate la Marea Neagră pentru care vizăm o finanţare din cadrul financiar multianual şi suntem în negociere cu Bulgaria pentru a defini cadrul juridic, însă el este prezent deja într-o strategie a Uniunii Europene”, a subliniat şeful statului.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, sâmbătă, despre speculaţia că dronele ucrainene care au ajuns în zona Portului Constanţa urmăreau un vas din flota fantomă a Rusiei că nu este un vas din flota fantomă, şi a mai făcut tipul acesta de trasee comerciale între portul Rusiei, Novorossiysk şi Rompetrol. Despre ancheta cum au ajuns dronele lângă portul Constanţa, preşedintele a arătat că ”un răspuns la această întrebare vom avea probabil într-un interval de şapte-zece zile din momentul ăsta, în urma culegerii mai multor informaţii.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, la Constanţa, că a existat o speculaţie cum că aceste drone, toate cele patru drone fi urmărit un vas din flota fantomă a Rusiei, care a venit să descarce petrol la Rompetrol.
”Nu este un vas din flota fantomă, este un vas care a făcut tipul acesta de trasee comerciale între portul Rusiei, Novorossiysk şi Rompetrol”, a spus şeful statului.
Nicuşor Dan a mai arătat că nu este pus de Uniunea Europeană sau de Statele Unite în lista de sancţiuni şi a mai făcut de câteva ori traseul acesta.
Despre ancheta cum au ajuns dronele lângă portul Constanţa, preşedintele a arătat că ”un răspuns la această întrebare vom avea probabil într-un interval de şapte-zece zile din momentul ăsta, în urma culegerii altor tipuri de informaţii”.