NEWS

Noi ajutoare de la Guvern pentru persoanele cu venituri mici. Sunt sume cuprinse între 500 şi 2000 de lei

Sunt anunțate noi ajutoare de la Guvern pentru persoanele cu venituri mici. pentru elevii din familii nevoiaşe, dar şi pentru mamele cu copii mici. Banii vor intra pe cardurile beneficiarilor.

Mamele cu copii mici din medii defavorizate ar putea primi 2000 de lei din partea Guvernului pentru a putea achiziţiona produse medicale şi de igienă.

Şi elevii din familile nevoiaşe ar putea beneficia de un ajutor de 500 de lei pentru a achiţiona rechizite.

Noi ajutoare de la Guvern pentru persoanele cu venituri mici. Cum pot intra în posesia banilor

Aproape 100.000 de elevi au primit banii la începutul săptămânii trecute, deci la două săptămâni după începerea şcolii.

Mai sunt însă încă 200.000 de elevi care așteaptă acești bani pentru rechizite și îmbrăcăminte, iar ministerul Investitiilor și Proiectelor Europene spune că pentru acești noi beneficiari, cardurile vor fi emise în cursul lunii octombrie, iar banii vor fi virați în prima parte din noiembrie.

Totodată, mamele copiilor mai mici de trei luni, aflate in situație materială dificilă, vor primi 2000 de lei pentru achiziția de articole medicale și de igienă.

Cele care au o situație materială deficitară trebuie să se adreseze primăriilor unde au domiciliul pentru a solicita ajutorul de 2000 de lei. El va fi acordat sub forma unor tichete sociale în format electronic. Proiectul a fost aprobat și în parlament zilele trecute.
malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele