Raed Arafat a luat o serie de noi măsuri pentru gestionarea pandemiei. Ordinele semnate de șeful DSU vizează a semnat, luni, mai multe ordine care vizează ambulanțe suplimentare, concedii suspendate.
Unul dintre ordine dispune ca inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență poate decide pentru personalul IGSU și a unităților subordonate întreruperea efectuării concediilor de odihnă şi de odihnă suplimentare aflate în derulare, precum şi încetarea acordării de noi concedii de odihnă sau de odihnă suplimentare, fără plată, de studii şi pentru formare profesională, pentru o perioadă de 30 zile.
„Concediile întrerupte sau neacordate urmează a fi replanificate când evoluţia situaţiei epidemiologice va permite efectuarea acestora”, se arată în ordinul comandantului acțiunii. Măsura este valabilă și în cazul personalului din unitățile spitalicești publice.
Printre decizii sunt vizați și medicii rezidenți. Examenul acestora s-a mutat din luna octombrie în luna decembrie 2021.
Vizați de schimbări sunt și cei care urmează cursuri de asistență medicală. Acestea vor fi suspendate urmând a fi reluate în luna decembrie 2021, iar medicii înscrişi se reîntorc în unităţile de bază.
Un alt ordin al lui Raed Arafat se referă la suplimentarea echipajelor medicale și a numărului de ambulanțe.
„IGSU asigură dislocarea în municipiul Bucureşti a 2 posturi medicale avansate, de categoria II cu personal aferent deservirii acestora, din cadrul unităţilor subordonate. Locaţiile se vor stabili ulterior, în funcţie de nevoile operaţionale. IGSU asigură dislocarea a 18 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple. şi a 10 ambulanţe B2 în municipiul Bucureşti, din cadrul rezervelor operative. Pentru fiecare autospecială se vor asigura câte 2 echipaje complete, care să deservească intervenţii în regim permanent, pe durata a 24 de ore. Locaţiile se vor stabili ulterior. în funcţie de nevoile operaţionale”, arată ordinul în acest sens.
Începând de marți, 12 octombrie, Ministerul Apărării Naționale va pune la dispoziția Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABIF) cinci ambulanțe de tip B, cu șofer, se anunță într-un comunicat transmis de MAPN.
Ambulanțele, deservite de personalul SABIF, vor fi folosite în activități specifice de testare a cetățenilor. Și sunt puse la dispoziție de Direcția Medicală a MApN (două) și de Statul Major al Forțelor Terestre (trei).