WORLD

Noi reguli de intrare în Marea Britanie. Taxă pentru cetățenii europeni

Noi reguli de intrare în Marea Britanie. Taxă pentru cetățenii europeni

Noi reguli de intrare în Marea Britanie. Aceasta urmează modelul Statelor Unite și impune noi reguli pentru turiști.

După aplicarea acestora, cei care intră pe teritoriul Regatului Unit vor avea nevoie de viza electronică plătită.

Noi reguli de intrare în Marea Britanie. De când intră în vigoare

Începând din 2025, cetățenii europeni vor avea nevoie de viza electronică ETA (Electronic Travel Authorisation) pentru a intra în Marea Britanie.

Conform anunțului făcut de guvernul laburist, măsurile vor fi aplicate din 2 aprilie 2025. De asemenea, oficialii britanici au precizat că vor exista unele excepții în acest sens.

 Cine scapă de plata vizei

Noul sistem de autorizare electronică a călătoriei va fi introdus pe etape, anunță oficialii britanici. ETA va fi introdus după modelul programului ESTA, valabil la intrarea în Statele Unite.

Conform planului, turiștii vor achita 10 lire sterline pentru un permis. Acesta va fi valabil timp de doi ani sau până la expirarea pașaportului. Noile reguli nu îi vizează pe cei care locuiesc deja în Marea Britanie sau au obținut o viză de muncă.

Potrivit Ministerul de Interne, turiștii vor putea solicita viza prin intermediul aplicației UK ETA, care va putea fi accesată de pe telefonul mobil. Acesta va putea fi folosită începând cu data de 5 martie 2025.

 Măsurile se aplică și pentru cei care au escală

În cazul cetățenilor non-europeni, introducerea regulilor se face mai devreme. Astfel, aceștia vor fi nevoiți să solicite documentul încă din luna ianuarie.

„Extinderea la nivel mondial a ETA demonstrează angajamentul nostru de a îmbunătăți securitatea prin tehnologie și integrarea unui sistem modern de imigrație”, a declarat ministrul pentru migrație și cetățenie.

Măsurile vor fi aplicate și în cazul celor care au escală pe aeroporturile din Regatul Unit. Reprezentanții acestora susțin că introducerea regulilor va duce la îngreunarea procedurilor de verificare. De altfel, aeroportul cel mai mare aeroport din Marea Britanie a pierdut anul trecut 90.000 de călători.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele