BUSINESS

Noi taxe pentru dezvoltatorii imobiliari în Codul Urbanismului. Banii, folosiți pentru infrastructură, creșe, drumuri sau utilități

Noi taxe pentru dezvoltatorii imobiliari în Codul Urbanismului. Banii folosiți pentru infrastructură creșe drumuri sau utilități
Imobiliare

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila anunță modificări în Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului şi Construcţiilor (CATUC) pentru o dezvoltare urbană echilibrată. Astfel, se introduce un instrument prin care dezvoltarea imobiliară va putea fi corelată mai bine cu dezvoltarea infrastructurii publice, o taxa locală de echipare a teritoriului.

”Nu putem construi mii de locuinţe şi să constatăm ulterior că nu există suficiente drumuri, reţele de apă şi canalizare, şcoli, servicii publice sau spaţii verzi”, a adăugat Cseke.

”Noile cartiere trebuie să însemne şi drumuri, utilităţi, şcoli şi spaţii verzi. Oraşele şi comunele noastre cresc, însă această creştere trebuie însoţită de infrastructura de care oamenii au nevoie. Nu putem construi mii de locuinţe şi să constatăm ulterior că nu există suficiente drumuri, reţele de apă şi canalizare, şcoli, servicii publice sau spaţii verzi. Prin taxa locală de echipare a teritoriului, creăm un mecanism prin care dezvoltarea imobiliară contribuie, alături de administraţia publică, la dezvoltarea comunităţii”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, conform unui comunicat de presă transmis, marţi, de minister.

Proiectele majore care generează dezvoltarea unor noi zone urbane trebuie să contribuie şi la finanţarea infrastructurii necesare

Mecanismul urmăreşte ca proiectele majore care generează dezvoltarea unor noi zone urbane să contribuie şi la finanţarea infrastructurii necesare acestora, astfel încât costurile extinderii localităţilor să nu fie suportate exclusiv din bugetele locale şi, implicit, de comunităţile existente. Fondurile colectate prin această taxă vor fi utilizate pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii publice necesare noilor zone urbanizate, inclusiv pentru transport public, reţele tehnico-edilitare, infrastructură educaţională şi de sănătate, precum şi investiţii pentru protecţia mediului.

”Taxa locală de echipare a teritoriului nu are ca obiectiv limitarea investiţiilor imobiliare, ci crearea unui cadru în care acestea să poată fi realizate sustenabil”, a precizat Cseke.

Potrivit sursei citate, Codul Urbanismului creează un mecanism prin care dezvoltarea privată şi investiţiile publice necesare acesteia sunt planificate împreună.

Aceasta va deveni relevantă în special în cazul operaţiunilor urbanistice cu impact important asupra teritoriului, precum proiectele care presupun introducerea unor suprafeţe din extravilan în intravilan şi dezvoltarea unor noi ansambluri imobiliare. Fondurile astfel colectate rămân în comunitate şi vor contribui la susţinerea unor investiţii necesare pentru extinderea şi modernizarea reţelelor de apă şi canalizare, modernizarea infrastructurii rutiere şi a transportului public, construirea de creşe, grădiniţe şi şcoli, construirea infrastructurii sanitare, amenajarea spaţiilor verzi, precum şi a altor investiţii publice necesare funcţionării noilor zone urbanizate.

Prin acest instrument, creşterea valorii şi intensităţii de utilizare a terenurilor poate fi corelată cu investiţiile publice necesare pentru ca noile cartiere să devină comunităţi funcţionale, nu doar concentrări de clădiri. În acelaşi timp, mecanismul oferă investitorilor mai multă predictibilitate privind contribuţia necesară pentru echiparea teritoriului în care urmează să dezvolte proiectele, au arătat reprezentanţii Ministerului Dezvoltării.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele