Fostul candidat la Președinție, Călin Georgescu, are programat un termen marți, 3 noiembrie, la Judecătoria Sectorului 1, în dosarul în care este acuzat de propagandă legionară și de promovarea publică a unor persoane implicate în genocid și crime de război.
Întrucât se consideră nevinovat, Călin Georgescu nu va opta pentru procedura simplificată, ci pentru cea normală.
Numeroşi dintre susţinătorii săi sunt prezenţi la instanţă şi scandează numele fostului candidat la Preşedinţie.
La faţa locului au fost organizate şi forţele de ordine, dispozitivul urmând a fi dimensionat corespunzător evoluţiei situaţiei.
Știre inițială
Din 29 septembrie, Georgescu se află în Arestul Central din București, într-un dosar privind o înșelăciune cu un prejudiciu estimat la 1,1 milioane de euro.
Pe 28 octombrie, Curtea de Apel București i-a respins contestația împotriva deciziei instanței inferioare, care a dispus prelungirea măsurii preventive, astfel că acesta rămâne în arest până pe 27 noiembrie.
Călin Georgescu are în total cinci dosare penale înregistrate pe numele său, iar în două dintre acestea a fost deja trimis în judecată.
În 2 iulie 2025, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-a trimis în judecată pe fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu pentru promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (5 acte materiale).
Din rechizitoriu a reieşit că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, la diferite intervale de timp, în 16 iunie 2020, în septembrie 2020, în 2 octombrie 2021, în 1 septembrie 2024 şi în 16 mai 2025, inculpatul a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii şi doctrine fasciste, legionare şi xenofobe, precum mobilizarea în masă a naţiunii în vederea regenerării şi renaşterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creştin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente, necesitatea emergenţei unui lider carismatic, predestinat şi autoritar, apt să pună în operă acest proces, glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situaţia prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnităţii comunităţii naţionale şi de plasare a acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acţiunilor unor inamici ai statului, artificial identificaţi sub forma unor actori statali externi, ultranaţionalismul populist având la bază un nucleu mitic creştin şi cultul mareşalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiindu-l pe acesta, prezentându-l drept erou naţional şi imitând, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci şi gesturile şi tonul vocii sale.
De asemenea, Georgescu ar fi făcut salutul legionar cu ocazia unui discurs susţinut în faţa unei mulţimi de protestatari la adresa restricţiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, în 2 octombrie 2021, se mai arată în rechizitoriu.
În mod concret, notează anchetatorii, inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvenţa sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepţie cu privire la încadrarea istorică a Mişcării Legionare într-o încercare de normalizare şi revitalizare a legionarismului şi a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmaţii cu caracter elogiativ şi laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moţa ş.a.
În acest dosar, Georgescu scăpase, în 3 aprilie, de controlul judiciar, după ce Tribunalul Bucureşti i-a admis contestaţia şi a desfiinţat în parte hotărârea Judecătoriei Sectorului 1, care decisese să-i menţină măsura preventivă.
Într-un alt dosar care a fost trimis în instanţă de către procurori, Călin Georgescu este acuzat, alături de mercenarul Horaţiu Potra şi de alţi 20 de inculpaţi, de complicitate la tentativă de comitere a unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi comunicare de informaţii false, în formă continuată, în timp ce Potra este acuzat de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi nerespectarea regimului materiilor explozive.
În afara acestor două dosare deja ajunse în instanţă, Călin Georgescu mai are alte trei dosare, unul fiind cel de înşelăciune estimată la 1,1 milioane de euro, în care a fost arestat preventiv alături de omul de afaceri Ioan Rusen. În acest dosar, Călin Georgescu, Ioan Rusen şi un cetăţean italian sunt acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat convingând un om de afaceri român că ar putea obţine o finanţare de 6 milioane de euro prin încheierea unui contract de creditare cu o instituţie bancară, sub condiţia depunerii unei garanţii de peste un milion de euro.
În 7 octombrie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au anunţat că au pus sechestru pe mai multe conturi bancare deschise pe numele lui Călin Georgescu, după ce puseseră sechestru şi pe vila din Mogoşoaia a fostului candidat la alegerile prezidenţiale.
Cel mai nou dosar penal împotriva lui Georgescu a fost deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, în cadrul căruia acesta a fost acuzat că a făcut salutul legionar în public, la ieşirea dintr-o secţie de Poliţie. Poliţiştii din Ilfov s-au deplasat la Arestul Central pentru a-l audia, însă Georgescu a invocat dreptul la tăcere şi a refuzat să dea declaraţii.
În ziua precedentă, procurorii DIICOT au făcut percheziţii la două adrese din Bucureşti într-un alt dosar penal care vizează operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, dosar în care Georgescu i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoşoaia, vizată de percheziţiile din 21 septembrie, cu scopul identificării mijloacelor tehnice de înregistrare audio-video folosite de anchetatori, dar şi pentru alterarea datelor informatice şi perturbarea funcţionării sistemelor informatice folosite pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică.