NEWS

Noul plan al Guvernului pentru a face rost de bani la buget. Cine sunt cei vizati

Noul plan al Guvernului pentru a face rost de bani la buget. Cine sunt cei vizati
sursa foto: Jurnalul.ro

Care este noul plan al Guvernului pentru a face rost de bani la buget: Coaliţia de guvernare vrea să poată face confiscarea averilor nejustificate.

Măsura face parte din planul executivului de a veni de hac evaziunii fiscale, unde România pierde anual aproape 20 de miliarde de euro.

Noul plan al Guvernului pentru a face rost de bani la buget. UE vrea să puna la dispoziția țărilor membre un pachet de directivă

Pentru asta însă este nevoie de legislaţie mai clară care să permită confiscarea. Deocamdată, însă, niciun act normativ din viitorul pachet de măsuri fiscale nu este gata.

UE ia măsuri pentru a pune la dispoziția statelor membre mecanisme mai eficiente de luptă împotriva criminalității organizate și a profiturilor ilegale obținute de aceasta.

Miniștrii justiției au convenit asupra poziției Consiliului referitoare la un proiect de directivă privind recuperarea și confiscarea activelor.

Acesta stabilește norme minime privind urmărirea, identificarea, indisponibilizarea, confiscarea și gestionarea bunurilor provenite din săvârșirea de infracțiuni.

Normele propuse se vor aplica unei game largi de infracțiuni, inclusiv încălcarea sancțiunilor, după ce va fi adoptată directiva privind definirea infracțiunilor și a pedepselor pentru încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii. Celor care profită de pe urma afacerilor cu persoane sau societăți de pe listele de sancțiuni ale UE le vor fi confiscate profiturile, la fel ca în cazul traficanților de ființe umane sau al cartelurilor de droguri.

Noul act legislativ va preciza, de asemenea, obligațiile statelor membre de a se asigura că administrațiile care se ocupă de urmărirea, indisponibilizarea și gestionarea banilor proveniți din săvârșirea de infracțiuni dispun de personal calificat și de resurse financiare, tehnice și tehnologice adecvate.

Care e situația în România

În urmă cu trei ani, România a transpus Directiva Europeană privind confiscarea bunurilor obținute din infracțiuni.

Partidele parlamentare au ajuns la un consens asupra proiectului de lege privind confiscarea extinsă a averilor ilicite.

Inițiativa zăcea de trei ani de zile în sertarele Parlamentului, iar România risca să fie amendată dacă nu transpunea Directiva europeană privind confiscarea bunurilor obținute din infracțiuni.

Cu o lună înaintea alegeri, partidele parlamentare și-au dat acordul pentru proiectul inițiat în 2017 de guvernul Tudose, dar cu amendamente.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele