NEWS

Noul val de frig pune stăpânire pe România. Ninge în București: se circulă cu dificultate, sunt autobuze blocate și copaci căzuți UPDATE

Noul val de frig pune stăpânire pe România. Ninge în București se circulă cu dificultate sunt autobuze blocate și copaci căzuți UPDATE
Foto: MediaFlux

Noul val de frig pune stăpânire pe România. Încă de azi -noapte, din cauza ninsorii viscolite sau a unor accidente, circulația este blocată pe mai multe drumuri din România.

UPDATE: Situația în Capitală la acestă oră

Ca urmare a fenomenelor meteo, situația intervențiilor gestionate de pompierii ISU B-IF în data de 20.01.2024, intervalul orar 06:00 – 11:00, se prezintă astfel:

  •  60 de intervenții în București
  •  au fost îndepărtați 59 de copaci, 2 garduri, 1 stâlp de iluminat
  •  au fost avariate 54 de autoturisme

UPDATE: Se circulă în condiții de iarnă în toată Capitala. Nu putem vorbi de drumuri blocate, dar toți conducătorii auto trebuie să știe că nu ar trebui să se hazardeze, să nu iasă dacă nu au cauciucuri. Asta e pentru propria siguranță.

Sâmbătă dimineață, stratul de zăpadă în București era de 10 – 15 centimetri, iar până spre după amiază va ajunge la 17 centimetri, anunță meteorologii care au emis o prognoză specială pentru Capitală.

Mijloacele de transport în comun din Bucureşti sunt blocate sau staţionate pe unele artere din cauza ”dâmburilor de zăpadă”, anunţă, sâmbătă STB, precizând că spre zonele respective au fost direcţionate utilaje de intervenţie.


Știrea inițială

Ninge abundent, de vineri seara, în județul Harghita și zona montană a județului Covasna. Drumarii intervin cu 30 de utilaje. „Acționăm cu aproximativ 30 de utilaje în toate zonele afectate”, a anunțat Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov.

Ninsorile continuă și în orele următoare și se vor extinde pe toată zona centrală a țării. „Circulați cu prudență și adaptați viteza la condițiile de trafic”, avertizează DRDP.

Noul val de frig pune stăpânire pe România. Se circulă greu pe mai multe drumuri din țară

Zona de vest a României este sub avertizare de fenomene meteo severe.Autoritatea Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică pentru zona de nord vest a țării, avertizând asupra condițiilor meteorologice specifice de iarnă care vor afecta această zonă.

În Pasul Tihuța, se intervine pentru deszăpezire cu 9 utilaje cu lamă, iar echipajele rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud acționează pentru fluidizarea și monitorizarea traficului.

„Recomandăm participanților la trafic să evite orice deplasare care nu este necesară în această perioadă. Se recomandă tuturor conducătorilor de autovehicule să circule cu viteză adaptată permanent condițiilor meteo-rutiere, să adopte o manieră preventivă de condus și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic”, transmite Prefectura Bistrița-Năsăud.

Care e starea drumurilor

Se circulă cu dificultate pe următoarele tronsoane:

1. DN 17, în Pasul Tihuța, între loc. Mureșenii Bârgăului, jud. Bistrița-Năsăud, și limita cu județul Suceava.

2. DN 17, loc. Vama, județul Suceava, un autotren imobilizat pe suprafața de rulare.

Drumuri naționale cu restricție de tonaj >7,5 tone

1. DN 15, între loc. Borsec-Toplița, județul Harghita

2. DN 17, între loc. Vatra Dornei, județul Suceava, și limita cu județul Bistrița-Năsăud.

Sunt semnalate precipitații sub formă de ninsoare, fiind depusă zăpadă pe partea carosabilă, dar nefiind impuse restricții de trafic, pe mai multe drumuri din județele Bacău, Bihor, Botoșani, Caraș-Severin, Covasna, Maramureș, Neamț, Vaslui și Vrancea.

Cum va fi vremea în weekend

”Ne aflăm sub incidența unei informări meteorologice cu precipitații în toate regiunile. În Muntenia și în zona Carpaților Orientali acestea vor putea fi moderate cantitativ și vorbim de cantități de 10-15 l/mp, izolat peste 20 l/mp, ploi care se vor transforma în ninsori  în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei, dar și în restul țării, cu strat de zăpadă.

Azi va continua să ningă în Oltenia, Muntenia și Dobrogea. 

Trebuie să consemnăm și intensificările de vânt, pentru că nu numai în zona montană înaltă vom consemna intensificări susținute, cu viteze mai mari de 60-80 km/h, ci și în zonele mai joase de relief. Vorbim de viteze la cote de 40-50 de km/h, în aceste condiții ninsoarea fiind viscolită și vizibilitatea scăzută”, a explicat Elena Mateescu la Antena 3 CNN.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele