Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat luni dimineață că s-a autosesizat, prin intermediul Consulatului General al României la Sevilla, în cazul accidentului feroviar produs în regiunea Cordoba şi a făcut demersuri în regim de urgenţă pe lângă autorităţile locale pentru obţinerea unor informaţii oficiale cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate.
Conform MAE, deocamdată, autorităţile spaniole nu pot oferi astfel de date, procedurile de descarcerare şi ancheta fiind în curs. Sursa citată precizează că la Consulatul General al României la Sevilla nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară ca urmare a acestui incident.
MAE a informat, luni, că, prin intermediul Consulatului General al României la Sevilla, s-a autosesizat în urma producerii unui accident feroviar în regiunea Cordoba şi a întreprins demersuri în regim de urgenţă pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii oficiale cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate.
Reprezentanţii ministerului precizează că, din informaţiile furnizate de autorităţile spaniole, procedurile de descarcerare şi ancheta sunt în curs de desfăşurare, oferirea de informaţii legate de victime nefiind posibilă la acest moment.
Potrivit MAE, la nivelul Consulatului General al României la Sevilla nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară ca urmare a acestui incident.
„Reprezentanţii oficiului consular menţin situaţia în atenţie, fiind în legătură permanentă cu autorităţile competente şi sunt pregătiţi să acorde asistenţă consulară dacă situaţia va impune”, menţionează MAE.
Ministerul Afacerilor Externe informează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Consulatului General al României la Sevilla: +34 954 233 243; +34 954 230 947; +34 954 624 053, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.
MAE aminteşte că cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al Consulatului General al României la Sevilla: +34 648 212 169.
Președintele Nicușor Dan a transmis luni, 19 ianuarie, condoleanțe „Majestății Sale Regele și poporului spaniol”, în urma accidentului feroviar din sudul Spaniei de duminică, 19 ianuarie.
„Am fost profund întristat de tragicicul accident feroviar care a curmat atât de multe vieți în Spania. Le doresc tuturor celor răniți o însănătoșire completă. Gândurile și rugăciunile mele se îndreaptă către familiile victimelor și cei dragi lor în aceste momente dificile. Îmi exprim sincerele condoleanțe Majestății Sale Regele și poporului spaniol”, a transmis președintele pe X.
Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a transmis un mesaj de solidaritate pentru „poporul spaniol în aceste momente dificile”.
„Sunt profund întristată de vestea coliziunii trenurilor din provincia Córdoba. Gândurile mele se îndreaptă către victime, familiile acestora și toți cei afectați. Îmi exprim solidaritatea cu poporul spaniol în aceste momente dificile”, a transmis ministrul pe X.
Duminică, 18 ianuarie, cel puțin 39 de persoane au murit și zeci au fost rănite după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în sudul Spaniei. Mai mulți pasageri au rămas blocați în vagoane grav avariate, iar autoritățile avertizează că bilanțul victimelor ar putea crește.