Poliția Română a făcut sâmbătă, 06 iulie, noi precizări în pe marginea OUG 82/202 intens criticată în spațiul public.
Poliția Română a precizat că vor fi testați cu drugtestul doar șoferii care au un istoric negativ adică cei care au fost prinși în trecut sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor.
De asemenea, Poliția îi va testa și pe conducătorii auto care au un comportament nefiresc sau care au în mașină sticle de alcool sau alte substanțe suspecte. Totodată, pentru a reduce timpii de așteptare reprezentanții Poliției au mai precizat că șoferii vor putea efectua testele de sânge în laboratoarele proprii.
Instituția amintește șoferilor că testarea reprezintă doar un indiciu cum că există o probabilitate ca respectivul șofer să fi consumat substanțe interzise. Motiv pentru care procedura precede recoltarea probelor biologice la o unitate medicală. Doar rezultatul reprezintă probă în privința existenței sau absenței substanțelor interzise, potrivit News.ro.

Din numărul total de testări efectuate de Poliția Română, un procent între 15 și 20% au ieșit negativ la Medicina Legală, însă au ieșit pozitiv la testarea cu drugtestul din cauza medicamentelor pe care șoferii le-au ingerat.
Sâmbătă, 6 iulie, premierul Marcel Ciolacu a declarat că va discuta cu ministrul de Finanțe și cu ministrul de Interne pentru dotarea laboratoarelor de la INML cu echipamente sofisticate astfel încât rezultatele probelor de sânge să fie eliberate în termen de cel mult 72 de ore.
Costul unui singur astfel de aparat se ridică la aproximativ 300.000 de euro. Dar cu toate acestea, șoferii sunt în continuare nemulțumiți având în vedere că există riscul să le fie ridicat dreptul de conducere până la sosirea rezultatelor.
Mai ales că sunt șoferi care își câștigă traiul pe baza carnetului de conducere. Confruntat cu această chestiune, Marcel Ciolacu a declarat că „nu cred că este o mare tragedie dacă râmâne cineva fără permis pentru trei zile”.