NEWS

Nuclearelectrica anunță că Unitatea 2 CNE Cernavodă continuă să funcţioneze la capacitate nominală. Apele Române: Cele patru barje vor fi scufundate în Dunăre miercuri

Nuclearelectrica anunță că Unitatea 2 CNE Cernavodă continuă să funcţioneze la capacitate nominală. Apele Române Cele patru barje vor fi scufundate în Dunăre miercuri
sursă foto: Facebook colaj

Nuclearelectrica SA a transmis, marți, că Unitatea 2 a CNE Cernavodă continuă să funcţioneze, la capacitate nominală, cu respectarea tuturor normelor şi marjelor de securitate nucleară, în baza procedurilor interne aplicabile în situaţii de secetă severă. Conducerea societăţii precizează că măsurile implementate de autorităţile române cu scopul creşterii nivelului Dunării la Cernavodă au avut efect, fiind raportată creşterea nivelului apelor Dunării.

Între timp, cele patru barje vor fi scufundate în apele Dunării, miercuri, pentru a facilita direcţionarea debitului către Centrala Nucleară de la Cernavodă, arată Administraţia Naţională Apele Române (ANAR).

Specialiştii afirmă că, după dislocarea stâncii, s-a obţinut iniţial o stabilizare a nivelului apei, mai exact o stopare a scăderii acestuia, iar apoi o uşoară creştere, cu doi centimetri.

Anunțul Nuclearelectrica privind Unitatea 2 a CNE Cernavodă

Oficialii Nuclearelectrica atrag atenţia că dacă se menţin prognozele negative privind scăderea nivelului Dunării în perioada următoare, „încă rămâne valabilă posibilitatea opririi Unităţii 2”.

„SN Nuclearelectrica SA anunţă că Unitatea 2 a CNE Cernavodă continuă să funcţioneze la capacitate nominală, cu respectarea tuturor normelor şi marjelor de securitate nucleară, în baza procedurilor interne aplicabile în situaţii de secetă severă. Măsurile implementate de autorităţile române cu scopul creşterii nivelului Dunării la Cernavodă au determinat creşterea acestuia”, se arată într-un comunicat al companiei.

Specialiştii CNE Cernavodă monitorizează în permanenţă parametrii de operare, marjele de siguranţă şi fiabilitatea echipamentelor. În acelaşi timp cu monitorizarea stării centralei, CNE Cernavodă analizează prognozele INHGA pentru perioada următoare, precizează oficialii societăţii.

„Deşi, urmare a acţiunilor autorităţilor există o creştere de nivel, în condiţiile menţinerii unor prognoze negative privind scăderea nivelului în perioada următoare, încă rămâne valabilă posibilitatea opririi Unităţii 2. Unitatea 1 rămâne în continuare în stare oprită sigură”, arată conducerea companiei.

Nuclearelectrica va informa cu privire la orice evoluţie a CNE Cernavodă, se arată în document.

Apele Române vor scufunda patru barje în Apele Dunării

Autorităţile continuă, marţi după-amiază, operaţiunile de încărcare a patru barje care vor fi scufundate în apele Dunării, pentru a dirija o parte din debitul fluviului de pe braţul Bala spre Dunărea Veche şi pentru a reuşi creşterea cotelor apelor.

Miercuri, va avea loc scufundarea celor patru barje, două încărcate la locul dislocării unei stânci, pe Dunărea Veche, şi două aduse de la Galaţi, a menţionat ANAR.

Nivelul Dunării în zona Cernavodă este staţionar

Potrivit instituţiei, ”nivelul Dunării în zona Cernavodă este staţionar, în urma dislocării stâncii obţinându-se iniţial o stabilizare (în sensul stopării scăderii nivelului cu 2 cm/zi), iar apoi o uşoară creştere cu 2 centimetri”.

Două excavatoare de 35 şi 60 de tone echipate cu picon au fost trimise în zonă, utilajele spărgând mecanizat în zona exploziei, iar materialul este încărcat în barjele care vor fi scufundate.

Marţi dimineaţă, specialiştii de la Apele Române au amintit că prognoza de la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor indică o scădere pe zi cu 2-3 cm, ajungând în 9 august la -233 cm (adică în 6 zile ar fi scăzut cu 15 cm).

”Operaţiunile de intervenţie de la faţa locului au o complexitate deosebită, scopul final fiind acela de a dirija o parte din debitul Dunării de pe braţul Bala spre Dunărea Veche, mai exact de a reuşi creşterea nivelurilor Dunării cu până la 10-12 cm”, au arătat ei.

Militarii au realizat, luni, o nouă detonare a stâncii Pârjoaia, pentru a se putea devia debitul Dunării pe braţul Dunării Vechi, pentru a alimenta Centrala Nucleară de la Cernavodă. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a afirmat că operaţiunea a fost un succes.

Unitatea 1 a CN Cernavodă a fost oprită în această săptămână, reducând producţia internă de energie cu 10%, în condiţiile unui consum ridicat din cauza caniculei.

Scăderea debitelor pe Dunăre aduce riscul închiderii şi Unităţii 2 a centralei, cu efect semnificativ asupra producţiei interne.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele