Recent s-a aflat câți ucraineni au intrat în România de la începutul războiului pornit de Rusia în Ucraina în luna februarie 2022. Numărul cetățenilor care au fugit de conflict până în prezent prin țara noastră este cu adevărat impresionant.
Datele Poliției de Frontieră din România arată că umărul ucrainenilor care au intrat în România din 10 februarie 2022, inclusiv în perioada pre-conflict a ajuns foarte aproape de 4 milioane.
”Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 13.04.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 3.981.265 cetăţeni ucraineni”, conform sursei citate.
În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare, Poliţia de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.
”În data de 13.04.2023, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 197.700 de persoane, cetăţeni români şi străini şi peste 52.200 de mijloace de transport, pe ambele sensuri”, transmite vineri Poliţia de Frontieră, potrivit News.
Astfel, pe sensul de intrare în România, au fost 93.000 de persoane, dintre care 7.525 de cetăţeni ucraineni.
La mai bine de un an de când Rusia a atacat Ucraina, războiul din această ţară s-a soldat cu circa 180.000 de morţi şi răniţi în tabăra armatei ruse şi cu peste 100.000 de morţi şi răniţi în cea ucraineană, fiind de asemenea ucişi circa 30.000 de civili, conform unei estimări făcute de şeful armatei norvegiene, care a avertizat că Rusia are în continuare capacitatea să continue mult timp acest război.
”Pierderile ruse se apropie de 180.000 de soldaţi morţi sau răniţi”, a afirmat şeful Statului Major al armatei norvegiene, generalul Eirik Kristoffersen, într-un interviu acordat postului TV2, fără a preciza sursa acestui bilanţ.
”Pierderile ucrainene sunt probabil de peste 100.000 de morţi sau răniţi. În plus, Ucraina are circa 30.000 de civili care au murit în acest război sinistru”, a adăugat generalul norvegian.
Nici Rusia şi nici Ucraina nu au transmis până în prezent bilanţuri fiabile cu privire la victimele în propria tabără, fiecare minimalizându-şi propriile pierderi şi exagerându-le pe cele ale adversarului.