WORLD

O clădire s-a prăbușit în centrul orașului Madrid. Zeci de oameni sunt prinși sub dărâmături VIDEO

O clădire s-a prăbușit în centrul orașului Madrid. Zeci de oameni sunt prinși sub dărâmături VIDEO
Sursă foto: captură video

Sunt mai mulți oameni dispăruți și trei răniți după ce o clădire s-a prăbușit în centrul capitalei spaniole Madrid. Planșeul edificiului a cedat și a prins sub el muncitorii care lucrau la reabilitarea clădirii.

O clădire s-a prăbușit în Madrid

Unul dintre răniți a fost dus la spital cu o fractură la picior. Ceilalți doi prezintă contuzii. Muncitorii sesizează lipsa „unor colegi”. În prezent se încearcă verificarea dacă aceștia erau în interiorul sau în exteriorul clădirii, conform RTVE.

La fața locului intervin unsprezece echipaje ale Pompierilor Primăriei Madrid pentru a asigura zona, precum și alte servicii de urgență, cum ar fi echipele canine ale Poliției Naționale și dronele Poliției Municipale, cu scopul de a găsi cât mai rapid persoanele dispărute.

 

De asemenea, pe strada unde s-a produs incidentul, situată între Piața Ópera și Puerta del Sol, s-au deplasat mai multe ambulanțe și forțe de ordine care au securizat zona. Primarul orașului, José Luis Martínez Almeida, a transmis pe contul său de pe X că autoritățile municipale sunt „atente la prăbușirea parțială a mai multor planșee într-o clădire aflată în construcție”.

Un angajat al unui bar din cartier a declarat pentru Canal 24 Horas că au auzit un „tremur puternic” și că a început să iasă „mult praf” cu un „miros ciudat”. Un alt martor intervievat de RTVE afirmă că anterior „era o clădire de birouri” și că „avea un restaurant cu parcare”, dar că „era părăsită de ceva timp și în renovare”.

Proprietara unui salon de coafură din zonă afirmă că „tremurul a fost teribil” și că au fost evacuați din clădire de către serviciile de urgență din cauza proximității față de zona prăbușirii.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele