O femeie de 70 de ani a apelat la un cunoscut medic estetician din California și a ajuns de nerecunoscut. Internauții spun că a întinerit 30 de ani și că intervenția de lifting facial a fost realizată de un „om-miracol”.
În 2026, intervențiile estetice nu mai reprezintă un subiect tabu. Multe persoane apelează la medicul estetician pentru anumite îmbunătățiri fizice, indiferent de vârsta pe care o au. Recent, o vizită la o clinică din California a devenit subiect de discuție în mediul online, după ce o femeie în vârstă de 70 de ani a trecut pragul doctorului Carl Truesdale.
În videoclipul publicat pe TikTok, femeia ajunge în cabinetul medicului vizibil afectată de semnele îmbătrânirii: riduri, cearcăne accentuate și piele lăsată. Doctorul i-a recomandat să apeleze la o procedură numită lifting facial, care promitea să o întinerească minim 30 de ani.
„Arătam de parcă aveam 90 de ani, așa că mi-am făcut o operație estetică”, spune ea cu lacrimi în ochi în videoclipul care a adunat peste 12 milioane de vizualizări, peste 1 milion de aprecieri și mii de comentarii.
La o lună de la procedură, femeia s-a filmat din nou, iar internauții abia dacă au mai recunoscut-o.

„Mi-a spus că îmi va lua 30 de ani de pe chip și chiar s-a ținut de cuvânt. Când oamenii mă întreabă câți ani am, o să spun 40, pentru că mă simt așa din nou. Am trecut prin «mașina timpului Truesdale»”., a spus ea.
Transformarea a fost atât de spectaculoasă încât a stârnit reacții puternice în mediul online.
„Rezultate UIMITOARE. Arată incredibil de natural. Asta vreau peste 20 de ani.”
„Cel mai natural lifting pe care l-am văzut vreodată!”
„Dr. Truesdale… ești un om-miracol trimis de Dumnezeu!”
Dr. Carl Truesdale este deja cunoscut pe TikTok, unde are peste 150.000 de urmăritori și publică frecvent rezultate ale intervențiilor sale. El promovează atât proceduri chirurgicale, cât și non-invazive, menite să redea aspectul tânăr și natural al pacienților.
Nu este pentru prima dată când medicul atrage atenția. În trecut, a făcut publică și transformarea propriei mame, Linda, care la 68 de ani a trecut prin mai multe intervenții pentru întinerirea feței și gâtului.