O nouă întâlnire între Trump și Zelenski. Președintele SUA, Donald Trump, se va întâlni probabil săptămâna viitoare cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, și încă speră să medieze un acord de pace între Kiev și Moscova, a declarat secretarul de stat american Marco Rubio.
Trump a amenințat în repetate rânduri cu sancțiuni împotriva Rusiei dacă președintele Vladimir Putin nu va face compromisuri. Însă el nu a dus la îndeplinire aceste amenințări, chiar dacă Rusia a intensificat atacurile, frustrând Ucraina.
Trump a avut ”mai multe convorbiri telefonice cu Putin, mai multe întâlniri cu Zelenski, inclusiv probabil săptămâna viitoare din nou la New York”, unde liderii se vor reuni pentru Adunarea Generală a ONU, a declarat Rubio, potrivit Times of Israel.
”El va continua să încerce. Dacă pacea este posibilă, el vrea să o realizeze”, spune Rubio. ”La un moment dat, președintele ar putea ajunge la concluzia că nu este posibil. Încă nu a ajuns acolo, dar ar putea ajunge la acest punct”.
Rubio face referire la o cifră citată anterior de Trump, spunând că Rusia a pierdut 20.000 de soldați numai în luptele din luna iulie. Rubio spune că Trump era unic în capacitatea sa de a vorbi atât cu Putin, cât și cu Zelenski și europenii.
Acum o lună, Trump l-a primit pe Putin în Alaska, prima vizită a liderului rus într-o ţară occidentală de când a ordonat invadarea Ucrainei în 2022, iar câteva zile mai târziu s-a întâlnit cu Zelenski şi cu liderii europeni la Casa Albă.
Rubio a spus că Trump este singurul care poate discuta atât cu Putin, cât şi cu Zelenski şi liderii europeni.
”Dacă, cumva, s-ar retrage din acest proces sau ar sancționa Rusia și ar spune «Am terminat», atunci nu ar mai rămâne nimeni în lume care să poată media sfârșitul”, spune Rubio.