NEWS

O primărie a fost executată silit de lăutarii neplătiți. Datoria a ajuns la 520.000 de lei!

O primărie a fost executată silit de lăutarii neplătiți. Datoria a ajuns la 520.000 de lei

Situație absolut inedită în județul Vâlcea. O primărie a fost executată silit de lăutarii neplătiți. Aceștia au cântat la ziua comunei din 2013, dar nu au fost plătiți. Penalitățile s-au strâns, iar suma a ajuns acum la 520.000 de lei! 

Comuna Suteşti este o localitate cu o populaţie de circa 2.000 de locuitori şi un buget anual ce nu depăşeşte 2,5 milioane de lei, situată într-o zonă viticolă din apropierea municipiului Drăgăşani.

Primăria comunei Suteşti este acum executată silit de o trupă de lăutari din Satu Mare care a cântat acum aproape nouă ani la respectiva sărbătoare, dar nu i-a fost plătit onorariul. Acum, pentru plata datoriilor au fost scoase la licitaţie inclusiv microbuzele şcolare din localitate, care deservesc 140 de elevi.

O primărie a fost executată silit de lăutarii neplătiți. Procesul a durat ani

Primarul localităţii, Alin Dumbravă, a precizat că datoria iniţială către trupa de lăutari a fost de 25.000 de lei, dar a ajuns la 520.000 de lei, deoarece au fost prevăzute penalităţi foarte mari în contractul încheiat.

„Din păcate, aceasta este realitatea. Au fost aduşi pe un contract cu un onorariu de 25.000 de lei, dar care nu a fost achitat la timp de administraţia de la acea vreme, astfel că s-a ajuns la această sumă foarte mare pentru posibilităţile bugetului local.

Procesul s-a terminat definitiv în 2019 şi s-au mai făcut de atunci anumite plăţi către această trupă, dar nu avem cum să achităm toată datoria. Am încercat să ajungem la o înţelegere şi să plătim eşalonat, dar au spus că vor toţi banii deodată astfel că executorul a scos la licitaţie bunuri ale primăriei – utilaje şi maşini, între care şi cele două microbuze pe care le avem pentru transportul elevilor din localitate”, a declarat primarul din Suteşti.

El a menţionat că nu are în momentul de faţă soluţii pentru a le asigura elevilor din localitate transportul după ce microbuzele vor fi vândute, în situaţia de a merge pe jos la şcoală fiind peste 100 de copii.

„Avem 140 de copii la şcoala gimnazială din localitate şi probabil că mulţi vor alege să meargă la şcoli din localităţile învecinate unde au transport asigurat. Oamenii au aflat despre această situaţie şi vă daţi seama că sunt foarte revoltaţi, însă nu avem alte posibilităţi să achităm datoria”, a mai adăugat primarul din Suteşti.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele