PAPARAZZI

Oana Sîrbu adoră solitudinea și plimbările lungi. Cum au fotografiat-o paparazii | EXCLUSIV MEDIAFLUX

Oana Sîrbu adoră solitudinea și plimbările lungi. Cum au fotografiat-o paparazii | EXCLUSIV MEDIAFLUX

Oana Sîrbu, una dintre cele mai decente artiste din garda veche a mondenului românesc, nu se dezminte nici astăzi, la 55 de ani. Mulți dintre cei care o privesc, lesne pot afirma faptul că diva anilor `80 a rămas neschimbată în lupta cu trecerea timpului. Crudă și absolut senină, artista își duce existența în spiritul celor obișnuite de-a lungul anilor, iar pentru domnia sa o plimbare în solitudine este cea mai potrivită formă de terapie.

Oana Sârbu adoră solitudinea și plimbările lungi. Cum au fotografiat-o paparazii | EXCLUSIV MEDIAFLUX

Într-o astfel de situație au descoperit-o zilele trecute paparazzi Mediaflux.ro care s-au bucurat să o întâlnească și să o fotografieze pe străzile Capitalei. Vaporoasă datorită rochiei de vară, veselă, pe care o purta, accesorizată cu o poșetă de brand, Oana Sîrbu își purta pașii către o clădire în care funcționează, după spusele fotoreporterilor, un salon de masaj thailandez.

Cu privirea ascunsă în spatele unor ochelari de soare supradimensionați, în calea ei, Oana Sîrbu privea senină viața care se desfășura într-o zi oarecare din săptămână. Nici prea grăbită, dar nici așezată, neapărat, la pas, Oana Sîrbu și-a dat voie să-și trăiască porția de relaxare cotidiană pe care, atunci când timpul îi permite, îi place să nu o rateze.

„Nu sunt un om foarte social. Mie-mi place solitudinea. Prefer natura, muzica, animalele, oamenilor. Așa am fost de mică. Mai retrasă. Asta s-a accentuat odată cu apariția spectacolelor și a puhoiului de lume care venea la spectacole buluc. Mi-a plăcut să mă refac în intimitate iar acum o prefer oricăror altor întâlniri. Omul, capabil de atâtea descoperiri importante, mi se pare adesea capabil de cele mai urâte lucruri, de la bârfă și meschinărie, la cele mai cumplite atrocități.”, povestea la un moment dat artista.

AFLĂ MAI  MULTE DESPRE: Ce face distinsa Oana Sîrbu, singură, pe o bancă retrasă dintr-un spațiu de joacă pentru copii | VIDEO & FOTO PAPARAZZI

Desigur că, privind fotografiile, nu avem cum să nu apreciem silueta artistei pe care, așa cum declara la un moment dat, a reușit să o păstreze în aceleași limite, încă de la 14 ani. Cum reușește? Atât de simplu:

„Mănânc fructe, în general, iar în această perioadă prefer fructele de pădure cu nuci şi migdale. Mai amestec câte un iaurt, beau o cafea cu lapte, o cană mare pe care o prelungesc până spre prânz. La prânz, paste sau orez cu ciuperci. Nu prea îmi place să mănânc carne, dar nu sunt vegană. Încerc să mănânc legume, fructe, orez, paste integrale şi ciocolată neagră. Seara mai mănânc brânză şi peşte. Nu mănânc mai târziu de ora 21.00, iar cel târziu la 23.00 sunt în pat. Merg şi la sala de sport, dar nu asiduu, nu fac performanţă. Acum fac Pilates.”, a povestit Oana Sârbu pentru Click!.

 

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele