După scandalul legat de fiica lui Victor Ponta, ministrul de Externe Oana Țoiu și consulul României în Emiratele Arabe Unite au fost convocați pentru explicații în Comisia pentru politică externă a Camerei Deputaţilor.
Comisia pentru politică externă a Camerei Deputaţilor va discuta situaţia românilor blocaţi în ţări din Orientul Mijlociu şi măsurile pentru repatrierea acestora.
La şedinţă au fost invitaţi să participe ministrul de Externe, Oana Ţoiu, şi consulul României în Emiratele Arabe Unite, Viorel-Riceard Badea.
Şedinţa Comisiei pentru politică externă a fost convocată pentru miercuri, de la ora 12.00.
Pe ordinea de zi se vor afla o informare şi dezbateri privind situaţia cetăţenilor români aflaţi în state afectate de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu şi măsurile avute în vedere pentru sprijinul şi repatrierea acestora.
Totodată, ministrul Afacerilor Externe, Oana-Silvia Ţoiu, este invitată la şedinţă pentru a informa Comisia cu privire la situaţia cetăţenilor români aflaţi în aceste zone şi măsurile avute în vedere de autorităţile române pentru sprijinul şi repatrierea acestora.
De asemenea, este invitat la şedinţă Viorel-Riceard Badea, consulul general al României în Emiratele Arabe Unite.
Modul în care MAE a gestionat repatrierea românilor din zonele afectate de războiul din Iran, a fost pe masa Coaliției de luni.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu a anunțat că Oana Țoiu va fi audiată în Parlament și i-a cerut premierului să trimită Corpul de Control la minister.
Sorin Grindeanu a comentat activitatea depusă de ministrul de Externe, Oana Ţoiu, în legătură cu criza din Orientul Mijlociu, inclusiv situaţia fiicei lui Victor Ponta.
”E regretabilă situaţia în care a fost pus un copil. Indiferent cum se numeşte acel copil. Sunt tată şi nu doresc niciunui părinte să stea cu sufletul la gură din teama pentru siguranţa copilului său. Vă spun cu toată fermitatea că sunt revoltat de ceea ce s-a întâmplat”, a afirmat Sorin Grindeanu.
El a precizat că aşteaptă răspunsuri de la Ilie Bolojan în legătură cu această situaţie.
”Urmare a informaţiilor apărute, lucrurile nu mai pot să rămână aşa. Am văzut toată această bătălie în media. De data aceasta cred că lucrurile trebuie să meargă într-o altă direcţie şi aştept răspunsuri de la prim-ministru, de la Ilie Bolojan.
El este cel care conduce echipa guvernamentală şi are toate pârghiile necesare pentru clarificarea situaţiei şi i-aş propune de urgenţă să trimită Corpul de Control al primului ministru la Ministerul Afacerilor Externe să verifice informaţiile parte dintre ele prezentate aseară de către dumneavoastră, să vadă situaţia reală şi să o prezinte de urgenţă românilor”, a mai declarat preşedintele PSD.