Pachet cu cocaină adus de furtună pe o plajă din Constanța. Acesta a fost descoperit, marți 21 noiembrie, la orele prânzului .Potrivit unor surse, pachetul cântărește aproximativ un kilogram și pare a fi din lotul ”Grimm Brothers” 2019, când o barcă a traficanților s-a scufundat în largul Măriii Negre.
Procurorii DIICOT au numit operațiea ”Grimm brothers”, cazul în care a fost investigată o grupare implicată în transportul de droguri de mare risc pe cale maritimă, până în apele teritoriale românești.
Este vorba despre pachetele cu cocaină eșuate pe plajele Mării Negre, dar și în Delta Dunării, în martie-aprilie 2019.
16 persoane – cetățeni libanezi, brazilieni, români, sârbi, spanioli și ucraineni – au fost trimise în judecată în acest caz la care au conlucrat autoritățile antidrog din România, DEA (Agenția de combatere a traficului de droguri din Statele Unite), Europol și Interpol.
Anchetatorii au aflat că, la începutul anului 2019, membri ai Balkan Cartel l-au contactat pe un cetățean libanez cu reședința în Brazilia, supranumit ”Sheikul”, care conducea o rețea criminală de colectare a unor mari cantități de cocaină din Bolivia, Peru și Columbia. I-ar fi propus să cumpere și să tranporte spre Europa, prin România, trei tone de cocaină cu o concentrație deosebit de ridicată
Astfel, pe 9 februarie 2019, trei tone de cocaină au fost încărcate, în Brazilia, într-o navă sub pavilion al Insulelor Marshall, care a pornit spre Constanța.
În România, inculpații au cumpărat două bărci de viteză, un autoturism de teren, au închiriat 6 autoturisme (de teren şi transport marfă tip dubiţă) precum și două pensiuni în zona Deltei Dunării, pe brațul Sfântul Gheorghe, județul Tulcea, pentru a desfășura activități de recuperare din apele teritoriale ale României a cocainei și aducere pe uscat cu cele două bărci cumpărate.
Operațiunea de recuperare a fost întreruptă de faptul că una dintre bărci, ce conţinea cantitatea de aproximativ 1.040 kg cocaină, s-a răsturnat în zona plajei din localitatea Sf. Gheorghe, judeţul Tulcea, moment în care autorităţile s-au sesizat şi au fost demarate investigaţiile.
”La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 11.55, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o plajă din municipiul Constanța, a fost găsit un pachet cu o substanță albă, susceptibilă a avea efecte psihoactive, sigilat într-o folie de plastic transparentă.
Pachetul a fost ridicat, în vederea continuării cercetărilor, fiind preluat de DIICOT și de polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.