WORLD

Papa Francisc le-a transmis preoţilor să ţină predici scurte, altfel oamenii vor adormi

Papa Francisc le-a transmis preoţilor să ţină predici scurte altfel oamenii vor adormi
sursa foto: Biserica Catolica

Papa Francisc le-a transmis preoţilor să ţină predici scurte, altfel oamenii vor adormi. Aceștia ar trebui să  vorbească maximum opt minute pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri papa Francisc.

Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti, „trebuie să fie scurtă: o imagine, un gând, un sentiment”, a spus papa Francisc în timpul audienţei sale săptămânale.

Papa Francisc le-a transmis preoţilor să ţină predici scurte. Maxim 8 minute

Ea nu ar trebui să dureze mai mult de opt minute, „pentru că, după acest interval de timp, se pierde atenţia şi oamenii adorm, iar ei au dreptate”, a spus suveranul pontif, în vârstă de 87 de ani.

„Uneori, preoţii vorbesc mult şi nu mai înţelegi despre ce vorbesc”, a adăugat el.

O omilie într-o slujbă romano-catolică este ţinută de obicei după o lectură din Biblie şi este folosită pentru a întări învăţăturile religioase

Papa Francisc a vorbit în trecut despre necesitatea ca preoţii să nu divagheze în omiliile lor, însă propria sa utilizare a limbajului a ajuns de curând în centrul atenţiei publice.

Abordare controversată

Suveranul pontif a stârnit controverse întrucât a folosit, potrivit unor relatări apărute în presă, un termen profund dispreţuitor pentru a descrie comunitatea LGBT.

Papa Francisc a prezentat scuze publice luna trecută după ce presa italiană a afirmat că a folosit cuvântul „frociaggine”, un termen vulgar italian, care poate fi tradus prin „pederastie”, pe 20 mai, în timpul unei întruniri cu episcopi italieni, care s-a desfăşurat într-un cadru privat.

Cu toate acestea, potrivit agenţiei italiene de presă ANSA, papa Francisc a repetat acest termen, marţi, în timpul unei întâlniri cu preoţi din Roma.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele