WORLD

Paracetamolul interzis la vanzare online în Franța până la sfarșitul lunii

Paracetamolul interzis la vanzare online în Franța până la sfarșitul lunii

Paracetamolul interzis la vanzare online în Franța până la sfarșitul lunii. Guvernul francez a interzis miercuri vânzarea online a produselor pe bază de paracetamol până la sfârşitul lunii ianuarie, pe fondul dificultăţilor continue de aprovizionare cu acest analgezic utilizat frecvent, informează AFP, preluată de Agerpres

Vânzarea pe internet a specialităţilor compuse exclusiv din paracetamol este suspendată până la 31 ianuarie 2023, după cum a decretat guvernul într-un ordin publicat în Monitorul Oficial. Această decizie ia act de faptul că tensiunile în cazul medicamentelor pe bază de paracetamol continuă de mai bine de şase luni, în special pentru variantele destinate copiilor.

Diferitele măsuri luate de autorităţile sanitare, oricât de eficiente ar fi fost, nu au reuşit până în prezent să pună capăt acestui fenomen, recunoaşte ordinul.

De câteva luni, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Medicamentelor (ANSM) le cere farmaciştilor francezi să raţionalizeze vânzarea de paracetamol. În decembrie, ministerul francez al Sănătăţii avertizase deja că, în pofida acestor măsuri, situaţia rămâne „complexă” şi nu va fi rezolvată decât peste câteva săptămâni.

Guvernul francez vorbeşte în ordinul său de agravarea situaţiei sanitare din China, unde cazurile COVID-19 explodează după ridicarea bruscă a unor restricţii sanitare drastice. Guvernul chinez a interzis exportul de paracetamol, chiar dacă ţara produce o mare parte din ingredientul activ folosit de laboratoarele din întreaga lume.

Nu doar paracetamolul este subiectul unor întârzieri în aprovizionare

Aceste dificultăţi de aprovizionare se înscriu, de asemenea, într-un context mai larg de penurie a mai multor medicamente, în Franţa sau în alte ţări, începând cu antibiotice precum amoxicilina.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat ieri că vor fi asigurate cantităţi suplimentare de medicamente antitermice şi antiinflamatorii de tipul ibuprofenului şi paracetamolului, menţionând că va fi dată publicităţii o nouă listă cu produse similare.

La sfârșitul lunii noiembrie, Agenția Națională a Medicamentului (ANM) a anunțat că vor lipsi din farmacii Nurofen și Panadol. Din cauza unui consum mai mare decât cel estimat, pentru Panadol Baby 24mg/ml deținătorul autorizației de punere pe piață (DAPP) a anunțat discontinuitate temporară din motive comerciale, anunța agenția, care preciza că se preconizează reluarea punerii pe piață în 18 decembrie.

Parteneri
Alertă din cauza virusului mortal Nipah. Nu există vaccin care să prevină infecția și niciun tratament care să o vindece
Alertă din cauza virusului mortal Nipah. Nu există vaccin care să prevină infecția și niciun...
Animalul care poate trăi chiar și 500 de ani. Longevitatea sa i-a uimit pe oamenii de știință
Animalul care poate trăi chiar și 500 de ani. Longevitatea sa i-a uimit pe oamenii...
Europa ar putea recurge la armata obligatorie pe fondul creşterii ameninţării unui război cu Rusia
Europa ar putea recurge la armata obligatorie pe fondul creşterii ameninţării unui război cu Rusia
Băutura pe care e bine să o bei dimineața. E mai bună decât ceaiul ori cafeaua și îți dă energie întreaga zi
Băutura pe care e bine să o bei dimineața. E mai bună decât ceaiul ori...
Anamaria Prodan șterge iar pe jos cu Reghe. ''Un flaușat care vorbește mândru cum agață, căsătorit fiind, «moartele de foame» prin Dubai''
Anamaria Prodan șterge iar pe jos cu Reghe. ''Un flaușat care vorbește mândru cum agață,...
Condimentul miraculos care ajută creierul să se repare singur. Trebuie amestecat cu apă caldă şi se bea dimineaţa, pe stomacul gol
Condimentul miraculos care ajută creierul să se repare singur. Trebuie amestecat cu apă caldă şi...
Criză la nivel global provocată de o eroare de funcţionare a mii de sisteme Microsoft. Bănci, posturi TV, companii aeriene cad unele după altele şi au operaţiunile blocate. Cine este responsabil
Criză la nivel global provocată de o eroare de funcţionare a mii de sisteme Microsoft....
Cine este femeia din Râmnicu Vâlcea care a reuşit să transforme un magazin deschis în anii '90 într-un imperiu cu 120 de magazine, fabrici şi afaceri de sute de milioane de lei
Cine este femeia din Râmnicu Vâlcea care a reuşit să transforme un magazin deschis în...
Zodiile protejate de o aură divină în august 2024. Li se schimbă total viața!
Zodiile protejate de o aură divină în august 2024. Li se schimbă total viața!
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Daniela Condurache, tarif de lux. Cât încasează la un eveniment
Daniela Condurache, tarif de lux. Cât încasează la un eveniment
Joe Biden se retrage din cursa pentru Casa Albă / Reacţia lui Trump / Biden o susţine pe Kamala Harris drept candidat al democraţilor pentru prezidenţiale / Cine îi solicită lui Biden demisia din funcţia de preşedinte
Joe Biden se retrage din cursa pentru Casa Albă / Reacţia lui Trump / Biden...
Alexandru Rafila a dat lovitura. Averea ministrului Sănătăţii a explodat după ce companiile unde avea sute de mii de lei investiţi au făcut spectacol pe bursă
Alexandru Rafila a dat lovitura. Averea ministrului Sănătăţii a explodat după ce companiile unde avea...
„Sunt unele luni în care nu îmi permit să am o relaţie. Şi nu câştig puţin”
„Sunt unele luni în care nu îmi permit să am o relaţie. Şi nu câştig...
S-a dus mult prea devreme. O cunoscută actriță a murit la 51 de ani
S-a dus mult prea devreme. O cunoscută actriță a murit la 51 de ani
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!
Anunțul momentului cu privire la pensiile românilor! Vin primele documente
Anunțul momentului cu privire la pensiile românilor! Vin primele documente
Ce a apărut pe contul de Instagram al Elenei, la câteva zile după nunta cu Ianis Hagi. Fanii au reacționat imediat. ”Atât de puri”
Ce a apărut pe contul de Instagram al Elenei, la câteva zile după nunta cu...