Părinții care pun pe internet clipuri cu copiii lor ar putea să fie obligați să le dea acestora bani. Săptămâna trecută, statul Illinois din SUA a devenit primul care a adoptat o lege care stabilește garanții pentru minorii care apar în videoclipurile postate online și cum trebuie aceștia să fie compensați de părinții lor, informează CNN.
Guvernatorul statului Illinois, J. B. Pritzker, a semnat vineri un proiect de lege, inspirat de scrisoarea unei tinere, de modificare a Legii statului referitoare la munca minorilor.
Acesta le va permite adolescenților cu vârsta peste 18 ani să își acționeze în justiție părinții, dacă au fost prezentați în videoclipurile de pe rețelele de socializare monetizate și nu le-au fost în mod corespunzător compensate aparițiile, similar cu drepturile deținute de copiii actori.
Începând cu 1 iulie 2024, părinților din Illinois li se va cere să pună deoparte 50% din câștigurile pentru conținutul online într-un fond fiduciar blocat pentru copil, în funcție de procentul de timp în care acesta apare în videoclip.
De exemplu, dacă un copil este în 50% dintr-un videoclip, ar trebui să primească 25% din fonduri; dacă este prezent în 100% din video, părinților li se cere să dea 50% din câștiguri.
Totuși, acest lucru se aplică doar în scenariile în care copilul apare pe ecran pentru mai mult de 30% din vloguri, într-o perioadă de 12 luni.
„Înțelegem că și părinții ar trebui să primească compensații ca să existe echitate în asta, dar nu vrem să uităm de copil”, a spus Koehler pentru CNN.
Mulți vloggeri postează mai multe videoclipuri în fiecare lună sau săptămânal, împărtășind detalii intime despre viața lor, de la probleme financiare ale familiei și nașterea unui nou copil până la deschiderea de jucării noi sau obținerea buletinului unui copil.
Deși copiii sunt preponderent prezentați în aceste videoclipuri monetizate, părinții nu au avut până acum nici o obligație legală de a le oferi o parte din câștiguri.
Între timp, conturile copii influenceri, care uneori pot câștiga și 20.000 USD sau mai mult pentru postările sponsorizate, sunt de obicei administrate de părinți și nu sunt adesea create în numele copilului din cauza restricțiilor de vârstă pe platformele de socializare.
„Dar știm, odată cu explozia rețelelor sociale, că părinții o folosesc pentru a monetiza copiii care apar în videoclipuri. Dacă se fac bani și nu se pregătește nimic pentru copii, este același lucru ca a fi un copil actor.”, a spus Koehler.
Chris McCarty, fondatorul în vârstă de 19 ani al Quit Clicking Kids, un site de advocacy și educație pentru combaterea monetizării copiilor pe rețelele sociale, care ajută la dezvoltarea legislației pentru copiii influenceri din statul Washington, consideră că, pe măsură ce copiii prezentați în vlog-urile de familie cresc și își împărtășesc poveștile, va exista o creștere a presiunii publice pentru a oferi mai multă protecție a confidențialității.
„Când copiii sunt puțin mai mari, adesea narațiunile devin din ce în ce mai personale; de exemplu detaliază problemele cu bullying-ul, primele menstruații, vizitele la medic și problemele de sănătate mintală”, a spus McCarty.
„Mulți consumatori presupun că copiii care lucrează într-un vlog de familie și actorii copii au aceleași experiențe. Nu este cazul. Oricât de dificil este să fii un copil actor, copiii actori joacă în continuare un rol, mai degrabă decât să li se partajeze detaliile personale intime în scopuri de divertisment și bani.”
Nallamothu este de acord că următorul pas este ca legislația să evolueze în timp pentru a include mai multe reglementări privind consimțământul.
„Știu că acest proiect de lege nu va fi perfect din start, dar nu vreau ca perfecțiunea să împiedice progresul, deoarece reglementările abia au început să apară”, a spus ea.