NEWS

Patronul clubului Expirat, reținut pentru trafic de droguri. Ce a găsit DIICOT în mașina sa

Patronul clubului Expirat reținut pentru trafic de droguri. Ce a găsit DIICOT în mașina sa
Sursă foto: Poliția Română

Andrei Șoșa, patronul clubului Expirat din București, a fost reținut pentru trafic de droguri. DIICOT anunță că bărbatul a adus din Marea Britanie aproape 300 de comprimate de Zolpidem.

Patronul clubului Expirat, reținut pentru trafic de droguri

Patronul clubului Expirat, în vârstă de 46 ani, avea în mașina și locuința sa, pastilele de Zolpidem pe care le-ar fi adus din Regatul Unit, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. În plus, avea și canabis, longouri de aur și bitcoin.

‘Din probele administrate a rezultat că, în luna mai 2025, inculpatul a procurat din Marea Britanie 300 de comprimate ce conțin ca substanță activă Zolpidem (drog de risc), destinate comercializării, pe care le-a introdus în țară prin intermediul unei societăți de servicii poștale și curierat.

De asemenea, la data de 16 iunie 2025, a deținut, în autoturismul său, alte 10 comprimate, cu aceeași substanță activă. În urma percheziției efectuate la domiciliul inculpatului, pe raza județului Ilfov, au fost găsite și ridicate 283 comprimate care conțin ca substanță activă Zolpidem, 52 comprimate având ca substanță activă Clonazepam, precum și altele aflate în curs de expertizare, o cantitate de canabis, o colecție numismatică, mai multe mini lingouri de aur, 2 bitcoin, sume de bani în lei, euro, franci elvețieni, dolari SUA și lire sterline, precum și alte mijloace de probă’, a anunțat DIICOT într-un comunicat de presă.

Andrei Șoșa va fi dus în fața unui judecător de la Tribunalul București cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele