NEWS

Paul de România a fost arestat preventiv în Malta. Statul român ”depune eforturi” pentru extrădarea sa

Paul de România a fost arestat preventiv în Malta. Statul român depune eforturi pentru extrădarea sa
sursa: antena3.ro

Paul de România a fost arestat preventiv în Malta. Ministra Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a decis luni, 29 aprilie, arestarea preventivă a fugarului Prinţul Paul Phillipe al României, până pe data de 9 mai.

Aceasta a adăugat că, din informaţiile pe care le are, solicitarea acestuia de a fi eliberat pe cauţiune a fost respinsă, însă decizia poate fi contestată.

Paul de România a fost arestat preventiv în Malta. Franța a refuzat să-l extrădeze

„Instanţa din Malta a decis azi arestarea preventivă a fugarului Paul de România, până pe data de 9 mai. Din informaţiile pe care le avem, solicitarea acestuia, de a fi eliberat pe cauţiune, a fost respinsă, decizie care poate fi însă contestată. După cum ştiţi, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu, în dosarul Ferma Băneasa”, a scris Alina Gorghiu, pe Facebook.

Ea a ai spus că „Ministerul Justiţiei va continua demersurile şi va depune eforturi pentru ca prinţul Paul să-şi execute pedeapsa în România, aşa cum procedează cu orice fugar al statului român”.

„Vom informa cu privire la etapele procedurale ulterioare. Vom furniza toate documentele şi informaţiile necesare pentru ca instanţa din Malta să accepte predarea fugarului”, a completat Gorghiu.

Pe 6 aprilie, reprezentanţii Ministerului Justiţiei au transmis, referitor la mandatul european de arestare pe numele lui Paul-Philippe de România, că instanţa din Franţa respins definitiv predarea acestuia către autorităţile din ţara noastră, invocând compunerea nelegală a completului de judecată din România.

„Mai exact, faptul că unul dintre judecători nu ar fi depus jurământul la învestirea în funcţie”, potrivit MJ. Deşi procurorul de caz de la Parchetul francez a declarat recurs, el nu a motivat în termen calea de atac şi, prin urmare, a fost decăzut din termen, iar hotărârea primei instanţe a rămas definitivă.

Mandat european de arestare

Pe 17 mai 2023, Ministerul Justiţiei a prezentat o situaţie a persoanelor căutate sau date în urmărire pentru executarea unor pedepse dispuse de instanţele din România, precum şi ţările în care acestea se află şi stadiul procedurilor desfăşurate pentru a fi aduse în ţară.

Astfel, potrivit situaţiei prezentate de către reprezentanţii MJ, Prinţul Paul este urmărit internaţional în baza unui mandat european de arestare emis de Curtea de Apel Braşov la 18.12.2020 pentru executarea pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, complicitate la abuz în serviciu – pagubă: 9.523.769 euro.

Prinţul Paul Phillipe al României a fost localizat atunci pe teritoriul Franţei, procedura fiind în curs, autorităţile franceze au solicitat sentinţa de condamnare – fond şi apel – tradusă în limba franceză, condiţii de detenţie şi alte informaţii legate de desfăşurarea procesului penal – după o scurtă perioadă în care a fost deţinut în arest preventiv de CA Paris, a fost liberat pe cauţiune, conform situaţiei prezentate la acel moment.

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele
Parteneri
Temperatura maximă suportată de corpul uman. Hipertermia poate ucide inclusiv persoane perfect sănătoase
Temperatura maximă suportată de corpul uman. Hipertermia poate ucide inclusiv persoane perfect sănătoase
Fabrica gigant din România care a fost vândută bucată cu bucată la fier vechi. Producea pe bandă rulantă, avea peste 1000 de angajați și era considerată o adevărată perlă a industriei românești
Fabrica gigant din România care a fost vândută bucată cu bucată la fier vechi. Producea...
Trump, sângerând, a fost scos de pe scenă după un incident în care s-au tras focuri de armă / Doi morţi: atacatorul şi o persoană din public. UPDATE: Trump, văzut ieşind din avion după tentativa de asasinat / Împuşcăturile sunt investigate ca o tentativă de asasinat
Trump, sângerând, a fost scos de pe scenă după un incident în care s-au tras...
Orașul din România aflat în topul celor mai ieftine din Europa. Prețurile mici îi fac pe unii turiști străini să-l viziteze de mai multe ori pe an
Orașul din România aflat în topul celor mai ieftine din Europa. Prețurile mici îi fac...
Prima reacție a lui Betty Salam, după ce și-a părăsit soțul și s-a mutat cu noul iubit, un manelist celebru. ''Am probleme''
Prima reacție a lui Betty Salam, după ce și-a părăsit soțul și s-a mutat cu...
Ingredientul ieftin pe care e bine să-l pui în cafea. Îi dă un gust deosebit și e bun pentru sănătate. Costă doar 3.75 de lei
Ingredientul ieftin pe care e bine să-l pui în cafea. Îi dă un gust deosebit...
Sânge pe Wall Street. Marile companii listate pe cea mai mare bursă din lume au intrat în picaj liber
Sânge pe Wall Street. Marile companii listate pe cea mai mare bursă din lume au...
Nu ştiţi încă unde să vă petreceţi concediul? Iată lista celor mai frumoase plaje din Europa
Nu ştiţi încă unde să vă petreceţi concediul? Iată lista celor mai frumoase plaje din...
Lavinia Pîrva, decolteu irezistibil. Soția lui Ștefan Bănică Jr. a încins imaginația fanilor
Lavinia Pîrva, decolteu irezistibil. Soția lui Ștefan Bănică Jr. a încins imaginația fanilor
Adio, maestre! A murit actorul adorat de români: Nu știa ce e tristețea
Adio, maestre! A murit actorul adorat de români: Nu știa ce e tristețea
Mari beneficii pentru acești români. Bani în plus pentru genul ăsta de muncă
Mari beneficii pentru acești români. Bani în plus pentru genul ăsta de muncă
Împuşcăturile de la mitingul lui Trump sunt investigate ca o tentativă de asasinat
Împuşcăturile de la mitingul lui Trump sunt investigate ca o tentativă de asasinat
Undă de şoc în retail: Amazon intră pe segmentul magazinelor online cu preţuri ultra-mici şi se bate direct cu Temu şi Shein
Undă de şoc în retail: Amazon intră pe segmentul magazinelor online cu preţuri ultra-mici şi...
ANAF se pregăteşte să controleze o nouă categorie de persoane fizice. Cine sunt cei vizaţi şi ce trebuie să facă
ANAF se pregăteşte să controleze o nouă categorie de persoane fizice. Cine sunt cei vizaţi...
Mărturiile martorilor prezenți la tentativa de asasinat asupra lui Trump
Mărturiile martorilor prezenți la tentativa de asasinat asupra lui Trump
A 6-a cea mai mare țară din lume NU ARE NICIUN VECIN! Știi care este?
A 6-a cea mai mare țară din lume NU ARE NICIUN VECIN! Știi care este?
Șoferii trebuie să știe! Medicamentele pentru această boală comună îi pot lăsa fără permisul de conducere
Șoferii trebuie să știe! Medicamentele pentru această boală comună îi pot lăsa fără permisul de...
IMAGINILE HOT cu Nicoleta Luciu care au ridicat pulsul bărbaților! Vedeta arăta TOT cândva!
IMAGINILE HOT cu Nicoleta Luciu care au ridicat pulsul bărbaților! Vedeta arăta TOT cândva!