Curtea de Apel din Paris a dispus extrădarea imediată a lui Paul de România, condamnat definitiv pentru trafic de influență într-un caz legat de revendicarea unor proprietăți regale, conform unui anunț al Ministerului Justiției transmis joi. Decizia instanței nu este definitivă și poate fi supusă unei contestații.
„Astăzi, 18 iunie a.c., Curtea de Apel Paris a dispus predarea imediată către autoritățile române a lui Paul de România, în cadrul procedurii judiciare desfășurate în baza cooperării dintre autoritățile competente din România și Franța”, scrie în comunicatul Ministerului Justiției.
Hotărârea instanței de la Paris pune capăt unei proceduri judiciare care s-a desfășurat pe parcursul ultimilor trei ani.
„Decizia instanței franceze constituie un succes al cooperării judiciare eficiente dintre România și Franța, confirmând angajamentul comun al celor două state pentru aplicarea principiilor statului de drept și respectarea obligațiilor asumate în cadrul mecanismelor europene de cooperare judiciară”, se menționează în comunicat.
Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Paris nu este definitivă. În prezent, Paul de România se află sub control judiciar.
„Autoritățile române vor continua să urmărească desfășurarea procedurilor judiciare și vor informa opinia publică cu privire la orice evoluție relevantă a cauzei”, transmite Ministerul Justiției.
Paul de România, descendent al regelui Carol al II-lea, este acuzat de colaborare cu o reţea de escroci începând din anul 2006, în vederea recuperării unor proprietăţi revendicate ca parte a moştenirii familiei regale.
Tatăl său, Carol Mircea Grigore, născut în 1920, a fost unul dintre fiii regelui Carol al II-lea, care a domnit în România între 1930 şi 1940. În anul 1947, familia regală a fost exilată din România de regimul comunist, iar proprietăţile acesteia au fost naţionalizate. Cu toate acestea, disputele privind drepturile asupra bunurilor moştenite continuă şi în prezent.
În decembrie 2020, Paul de România a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la o pedeapsă de trei ani şi patru luni de închisoare pentru trafic de influenţă şi complicitate. În acelaşi dosar au fost condamnaţi în total 18 inculpaţi, iar prejudiciul adus statului român a fost estimat la minimum 145 milioane de euro.
Imediat după pronunţarea sentinţei, autorităţile judiciare române au emis primul mandat de arestare pe numele lui Paul de România.