Chiar în preajma Sărbătorilor, pensionarii și copiii s-ar putea confrunta cu o situație nedorită. În luna decembrie, din cauza grevei angajaților din Casele teritoriale de Pensii, pensiile, alocațiile și ajutoarele sociale riscă să întârzie.
UPDATE:
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale dă asigurări că în luna decembrie atât pensionarii cât și copiii nu vor fi afectați de greva angajaților din Casele Teritoriale de Pensii. Reprezentanții ministerului spun că începând cu data de 4 decembrie și până de Sărbători, toate drepturile vor fi achitate.
”Referitor la plata pensiilor în luna decembrie 2023
Având în vedere sărbătorile legale din 30 noiembrie, respectiv 1 Decembrie, precum și zilele libere de 2 și 3 decembrie 2023, conducerea Casei Naționale de Pensii Publice precizează că a întreprins deja demersurile necesare pentru a asigura plata pensiilor și a celorlalte drepturi care se achită prin casele teritoriale de pensii, aferente lunii decembrie.
Cu sprijinul factorilor poștali, plata drepturilor va începe cu data de 4 decembrie astfel ca, până de sărbători, toate drepturile să fie achitate.
Reamintim că pentru beneficiarii care au ales plata prin conturi bancare, ziua de plată este 12 decembrie.În acest context, având în vedere exercitarea dreptului la protest/grevă al salariaților din casele teritoriale de pensii, dorim să îi asigurăm pe beneficiari că activitatea acestor instituții continuă iar plata pensiilor nu este pusă în pericol”, se arată în comunicatul remis de Ministerul Muncii.
Știrea inițială:
Greva angajaților din Casele teritoriale de Pensii
Un număr record de angajați din instituții publice au intrat în grevă în această săptămână, fiind în pericol plata pensiilor și alocațiilor pe luna decembrie, de Sărbători.
Astăzi, ghișeele nu vor fi deschise pentru public, iar sindicaliștii amenință că nu vor relua activitatea până când cererile lor nu vor fi ascultate și îndeplinite de Guvern. Aceștia solicită majorarea salariilor și îmbunătățirea condițiilor de lucru.
Concret, angajații vor salarii similare cu cele ale funcționarilor din aparatul central, de la Casa de Sănătate ori de la Fisc, care au venituri lunare cu 2.000 de lei mai mari, potrivit Antena3 CNN.
„Creșterea continuă a inechităților salariale, condiții de muncă precare și deficitul de personal au determinat angajații să acționeze pentru a obține schimbări concrete și sustenabile. Scăderea puterii de cumpărare și impactul inflației au accentuat la rândul lor starea de nemulțumire și au impus necesitatea acestei măsuri”, susțin sindicaliștii.
Mai mult, salariații caselor de pensii din București și Ilfov reclamă și lipsa personalului. Pentru a acoperi deficitul, oamenii spun că fac ore suplimentare pentru care nu primesc niciun leu în plus.
Pe fondul nemulțumirilor, funcționarii publici din județele Mureș, Timiș, Bihor, Arad, Vaslui sau Buzău, au ieșit să protesteze în stradă. Ei acuză faptul că salariile nu le-au mai crescut de șapte ani.
În cazul în care guvernanții nu vor găsi o soluție, pensionarii și copiii riscă să nu își încaseze, la timp, pensiile și alocațiile de sărbători.
Angajații avertizează că protestele, grevele de avertisment și cele generale se vor extinde în Casele de Pensii, Agențiile pentru Ocuparea Forței de Muncă și Direcțiile de Sănătate Publică din toată țara. Angajații refuză să lucreze și au ieșit în fața instituțiilor cu pancarte în mână.